Alexander Lukashenko se bucură de nemeritatul renume de a fi ”ultimul tiran/dictator al Europei”. În Europa, din păcate, putem găsi şi alţi tirani. Dacă Lukashenko este dictator, cam ce am putea spune despre Vladimir Putin care şi-a asigurat recent mandate fără număr în fruntea Rusiei? Dictator este şi Ilham Aliyev care conduce destinele poporului azer din 2003, dar şi Erdogan a cărui ţară are teritorii şi-n Europa. Deci, în niciun caz nu putem spune că Lukashenko ar fi ultimul dictator european.
În altă ordine de idei, nici măcar nu putem spune că ar fi vreun dictator autentic. Nu cu mult timp în urmă, în cel mai rău caz, un dictator câştiga orice alegeri cu cel puţin 99% din voturi. Cutuma spune că un dictator candidează singur, iar în jurul său se află un singur partid. Însă Lukashenko a permis şi alţi candidaţi, şi alte partide, iar lidera opoziţiei a putut chiar să fugă din ţară. Oare Stalin ar fi putut fi păcălit astfel? Să nu uităm că în Rusia, cel mai important lider al opoziţiei, Alexei Navalny, nici măcar nu a putut candida în 2018. Ca să nu mai spunem că reprimarea manifestaţiilor arată un amatorism de care s-ar ruşina orice dictator autentic. Pentru toate aceste motive, Lukashenko merită să fie exclus din ”liga dictatorilor”, aceea condusă de Rusia şi China.
Da, Lukashneko nu este adeptul totalitarismului, dar asta nu-l face mai puţin dictator. Un dictator într-o poziţie extrem de dificilă. Evident, Rusia lui Putin vrea să înghită, într-o formă sau alta, statul independent Belarus. Câtă vreme Belarusul a gravitat în jurul Rusiei, Putin şi Lukashenko au fost siamezi. Dar lucrurile s-au schimbat radical după 2014 când a devenit mai mult decât clar că Moscova vrea mai mult de la această relaţie disfuncţională. În aceste condiţii, Lukashenko se confruntă cu o dilemă existenţială. Nu se poate baza pe Rusia, nici pe Occident, ca să nu mai vorbim de propriul popor. Este ”singur împotriva tuturor”. Unica lui dorinţă, ca a oricărui alt dictator, este aceea de a se menţine la putere. Nu are opţiunea nucleară, ca Kim Jong Un, nu are aliaţi, ca Bashar al-Assad, nu are resurse financiare provenite din exploatarea unor importante bogăţii naturale, ca Rusia, Arabia Saudită ori Iran, nu are forţe armate redutabile. Putem spune că nu are prea multe şanse de parte sa în condiţiile în care Rusia şi cancelariile occidentale nu-l iubesc.
Occidentul vrea un Belarus democratic. Rusia vrea să pună Belarusul alături de Crimeea. Ambele variante înseamnă sfârşitul lui Lukashenko. Însă nu e totul pierdut pentru acest specialist în tehnici de supravieţuire. Lukashenko poate profita de rivalitatea ruso-occidentală pentru a menţine o stare de fapt care lui îi convine de minune. De altfel, Europa democratică l-a urecheat timid, semn că nu e dispusă să adopte o linie dură care l-ar duce pe Lukashenko în braţele hulpave ale Rusiei. Pe de altă parte, Rusia are opţiunea unei lovituri de stat, care să aducă la putere un om de paie dispus să abandoneze Belarusul în seama Moscovei. În ultimă instanţă, Rusia va fi nevoită să invadeze micul vecin din vest. Nu are altă opţiune. Dacă nu reuşeşte să-l răstoarne pe Lukashenko fără să înscrie Belarusul pe calea democraţiei, singura opţiune viabilă este o invazie. Însă această soluţie are neajunsul de a produce pierderi de imagine catastrofale, iar Europa ar fi forţată să considere Rusia un duşman implacabil şi să se înarmeze serios. Ostilitatea faţă de Rusia ar atinge cote alarmante. Aşadar, abilul Lukashenko mai are ceva aşi în mânecă, iar regimul său poate merge înainte spre nefericirea poporului belarus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu