Bătălia de la Cannae

Moartea consulului Lucius Aemilius Paulus

Bătălia de la Cannae este cea mai importantă înfruntare militară din timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î.H.), purtat între Roma și Cartagina. Ea s-a desfășurat la 2 august 216 î.H., în apropiere de orașul Cannae, aflat în sud-estul peninsulei Italice. Hannibal, comandantul cartaginez, dispunea de circa 50.000 de ostași, iar romanii aveau peste 80.000 de legionari conduși de consulii Lucius Aemilius Paulus și Gaius Terentius Varro. Cartaginezii i-au hărțuit pe romani, iar consulul Varro, căruia îi revenea comanda în respectiva zi, a decis să dea lupta. Hannibal a imaginat o dispunere triunghiulară a trupelor. În vârf se aflau soldații cei mai slabi, iar la bază, pe flancuri, cei mai încercați. Centrul armatei cartagineze, după cum se așteptase Hannibal, a cedat rapid, iar romanii au avansat pentru a obține ceea ce ei credeau că este o victorie sigură. Însă flancurile cartagineze au înaintat, iar romanii s-au găsit atacați din trei direcții. În plus, cavaleria cartagineză a înfrânt cavaleria romană și i-a atacat pe legionari din spate, fapt care a închis capcana imaginată de generalul Hannibal, unul dintre marii strategi ai antichității. A urmat un carnagiu greu de imaginat, fiindcă peste 50.000 de soldați romani au murit pe câmpul de luptă de la Cannae. Astăzi, Bătălia de la Cannae este studiată ca o bijuterie a artei militare. 

Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt)

Ștefan cel Mare (1457-1504)

Bătălia de la Vaslui a fost cauzată de decizia domnului Moldovei, Ștefan cel Mare, de a nu mai plăti tribut turcilor și de a instala pe tronul Țării Românești un domn cu care să poată colabora împotriva Imperiului Otoman. Sultanul Mehmed al II-lea l-a trimis în plină iarnă pe Suleiman, beglerbegul Rumeliei, împotriva Moldovei, cu toate că, de regulă, în Evul Mediu nu se efectuau operațiuni militare în respectivul anotimp. Luat prin surprindere de această hotărâre, Ștefan a strâns oastea moldovei (circa 40.000 de soldați) căreia i s-au adăugat 5.000 de secui, 1800 de unguri și 2000 de polonezi. Conform estimărilor contemporane, turcii aveau 100.000 de oșteni alături de care luptau și 17.000 de munteni. La 10 ianuarie 1475, Ștefan a atacat prin surprindere inamicul în apropierea târgului Vaslui. Conformația reliefului, noroiul și vremea cețoasă i-au împiedicat pe turci să-și pună în valoare superioritatea numerică. Drept urmare, Ștefan a obținut o victorie categorică, probabil, cea mai importantă izbândă românească din Evul Mediu.

Bătălia de la Maraton

Sosirea lui Fidipide la Atena

Atenienii au comis imprudența de a sprijini revolta antipersană a grecilor din Asia Mică ceea ce le-a atras dușmănia împăratului Darius I cel Mare. Acesta a trimis în anul 490 î.H. o expediție împotriva Atenei. Cei aproximativ 30.000 de persani au fost transportați cu corăbiile care au ancorat în partea de nord a Atticii, într-un golf, lângă Maraton. Atenienii au cerut sprijinul spartanilor care au invocat un pretext pentru a nu da curs cererii lor. Astfel, Atena a alinita pe câmpul de luptă proprii cetățeni, circa 9.000 de hopliți, precum și o mie de hopliți trimiși de aliații din Plateea. Strategul Miltiade a conceput un plan îndrăzneț, fiindcă, de obicei, tabăra mai slabă alege să se apere, în timp ce atenienii au atacat în forță, în ciuda inferiorității lor numerice. Ideea lui Miltiade a dat roade, astfel că atenienii au ieșit victorioși din această înfruntare. Legenda spune că Fidipide, unul dintre oștenii atenieni, a alergat 42 de km pentru a duce vestea victoriei la Atena. Imensul efort depus i-a permis doar să strige ”Am învins!”, după care a murit de epuizare. În amintirea acestui eveniment, real sau imaginar, actualele Jocuri Olimpice au și o probă numită maraton.