Ciuma lui Iustinian

Iustinian, mozaic din
Basilica San Vitale (Ravenna)

Prima mare epidemie de ciumă a avut loc în timpul domniei împăratului Iustinian (527-565 d.H.). Ea a debutat în jurul anului 541 d.H. și a răvășit Imperiul Roman de Răsărit, dar nu numai. Numele poate deruta lăsând impresia că împăratul ar fi avut vreun ”merit” în declanșarea acestei epidemii, dar există obiceiul de a lipi un evenimenet excepțional de numele conducătorului în timpul căruia s-a produs. Să nu uităm de Ciuma lui Caragea care a bântuit în Țara Românească, la începutul sec. al XIX-lea. Istoricii nu cunosc și, probabil, nu vor cunoaște niciodată amploarea acestei pandemii, însă se consideră că ar fi produs zeci de milioane de victime. Numărul mare de morți din timpul domniei lui Iustinian l-a determinat pe Procopius din Caesarea să-l numească pe împărat, în lucrarea Istoria secretă, ”duh necurat în chip de om” fiindcă ”numărul celor uciși de dânsul nu poate fi cunoscut de nimeni”. Mă rog, totuși, măcar în ceea ce privește epidemia, Iustinian poate fi exonerat de orice vină. 

Arma biologică a conchistadorilor

Azteci bolnavi de variolă

Descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492) a deschis o eră a jafului, sclaviei, exploatării și crimei căreia i-au căzut victime amerindienii. Probabil, nu vom cunoaște niciodată numărul celor uciși în acest genocid, însă cu siguranță au fost milioane de victime. Principala armă a conchistadorilor spanioli a fost variola. Desigur, în cele două Americi a avut loc un război biologic, dar neintenționat. Spaniolii nu au dus variola, gripa sau vărsatul de vânt în mod conștient, ei nu înțelegeau aceste boli ca noi, dar au profitat de pe urma acestei situații. Teribilele epidemii care au devastat cele două Americi le-au permis spaniolilor să cucerească, cu toate că au trimis o mână de conchistadori, Imperiul aztec și Imperiul incaș, și multe alte populații. De pildă, Francisco Pizarro a cucerit Imperiul incaș cu circa 200 de soldați. Spaniolii aveau arme superioare, au exploatat cu abilitate ura populațiilor cucerite de către incași, dar, mai presus de orice, au beneficiat de pe urma teribilelor epidemii în fața cărora băștinașii nu aveau imunitate. 

Marea epidemie de ciumă (1347-1351)

Locuitori din Tournai îngropând victimele ”morții negre”

Ciuma, o boală contagioasă mortală, produsă de bacteria Yersinia pestis, care se transmite de la rozătoare la om prin intermediul paraziților, a făcut ravagii în Europa, în intervalul 1347-1351. Sosită din Asia, pe corăbiile venețienilor și genovezilor, ciuma a infectat mai întâi populația din orașul portuar Messina, după care a cuprins rapid întreaga Europă. Ciuma cunoaște trei variante: bubonică, pulmonară și septicemică. Probabil, în perioada de care ne ocupăm, populația Europei a fost afectată de primele două variante. De fapt, relatările vremii amintesc în mod special ciuma bubonică. Istoricii presupun că această epidemie a ucis circa o treime din populația acelor timpuri. În secolele care au urmat, au izbucnit și alte epidemii de ciumă, fără ca numărul victimelor să mai ajungă la nivelul din perioada 1347-1351. În Țara Românească, a rămas celebră ciuma lui Caragea (1813-1814). Epidemia din sec. al XIV-lea ne-a lăsat moștenire, printre altele, cuvântul carantină care provine din italienescul quaranta, care semnifică 40, fiindcă patruzeci de zile erau izolați toți cei care soseau într-un oraș, pe mare sau pe uscat. 

Marea Schismă (1054)

Papa Leon al IX-lea

Marea Schismă reprezintă marea ruptură/separare dintre Biserica catolică și cea ortodoxă, care s-a produs în anul 1054. De multe secole, în sânul creștinismului exista o competiție pentru supremație între Papă, episcopul Romei, și patriarhul de la Constantinopol. Papa avea un avantaj în fața oponentului său fiindcă din sec. al VIII-lea, cu ajutorul francilor, și-a creat propriul stat, ceea ce-i oferea o libertatea de mișcare pe care patriarhul, subordonat împăratului bizantin, nu o avea. Evenimentul din anul 1054 a fost cauzat de refuzul patriarhului de a accepta trecerea anumitor episcopii din sudul Italiei în subordinea papei și de a accepta supremația papei în lumea creștină. Pentru a rezolva aceste divergențe, Papa Leon al IX-lea a trimis la Constantinopol, în anul 1054, o delegație care să negocieze asupra chestiunilor arzătoare. Liderul delegației, Cardinalul Humbert, l-a excomunicat pe patriarh în numele papei, iar patriarhul a răspuns în aceeași manieră. Dubla excomunicare a dus la Marea Schismă care continuă și azi.