Se afișează postările cu eticheta PERSONALITĂȚI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PERSONALITĂȚI. Afișați toate postările

marți, 28 martie 2023

Claudius

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul
Claudius
(41-54 d.H.)

”Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele, și curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare numindu-l împărat. Apoi, l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică, și pentru că sclavii da la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)

            Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus s-a născut la 1 august în anul 10 î.H. A fost fiul lui Drusus, fratele împăratului Tiberius, și fratele mai celebrului Germanicus despre care s-a spus că ar fi fost asasinat din ordinul lui Tiberius. Așadar, el era unchiul împăratului Caligula. Uciderea acestuia din urmă a deschis drumul lui Claudius spre tron. Viitorul împărat a obținut puterea cu ajutorul praetorienilor. Aceștia, bănuim, nu doreau să piardă poziția privilegiată pe care o aveau în angrenajul de putere al imperiului, iar Claudius era garanția că ei vor continua să joace un rol important. Pe de altă parte, Claudius a oferit fiecăruia dintre ei 15.000 de sesterți. Astfel, el a devenit primul împărat care și-a cumpărat tronul de la praetorieni. Armata începea să joace un rol politic din ce în ce mai important.

Caligula

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul Caligula (37-41 d.H.)

”Gaius și-a revărsat smintita lui cruzime nu numai asupra iudeilor care locuiau în Ierusalim și în ținuturile megieșe, ci și împotriva tuturor celor care cutreierau pământul și mările, de-a lungul și de-a latul Imperiului roman, umplându-l cu nenumărate nenorociri de care nu mai auzise nimeni până atunci. […]Aducea cavalerilor înjosiri și-i îndepărta din funcțiile lor, îi priva de viață și bani, țelul urmărit prin uciderea lor fiind de regulă jefuirea averilor pe care le dețineau. Vizita adesea mai ales templul lui Jupiter, denumit Capitolinul, cel mai vestit dintre toate sanctuarele, cutezând să se proclame fratele lui Jupiter. Și alte fapte ale sale dovedeau că era aproape nebun.” (Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. II, p. 495)

            Flavius Josephus (37-100 d.H.), istoric de origine iudaică, avea toate motivele să-l deteste pe Caligula, al treilea împărat roman. El a vrut să pună o statuie de a sa în Templul din Ierusalim. Ceea ce pentru iudei, monoteiști fervenți, era un sacrilegiu de proporții cosmice. Dar indiferent de motivele care l-au determinat pe Josephus să fie atât de acid la adresa lui Caligula, nu putem să nu remarcăm faptul că a fost în asentiment cu Tacitus și Suetonius, celelalte două surse importante despre viața lui Caligula. Ciudată uniune de vederi. Triada Josephus-Tacitus-Suetonius are pentru Caligula un verdict clar și concis, un criminal nebun. Oare așa să fi fost?

Tiberius

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul Tiberius
(14-37 d.H.)

”Poporul a fost copleșit de bucurie la vestea morții sale, când a fost primită știrea, mulți au început să alerge prin oraș în toate direcțiile, unii dintre ei strigând: «Să-l aruncăm pe Tiberius în Tibru»; alții spuneau: «Fie ca pământul, mama tuturor oamenilor, și zeii infernului, să nu-i permită să se bucure de odihnă dincolo de moarte, ci să sufere alături de ticăloși.» Alții considerau că trupul său trebuie ștrangulat și aruncat pe treptele Gemoniene.” (Suetonius, p. 169)

            Cititorul s-ar putea întreba ce anume a generat o asemenea stare de ușurare, o asemenea bucurie generală? Ei bine, după cum reiese din textul de mai sus, moartea lui Tiberius, al doilea împărat roman, a fost primită cu o explozie de bucurie. A fost oare un monstru sau doar incapabil să câștige simpatia poporului? Puținele izvoare istorice pe care le avem, nu ne permit să dăm o sentință definitivă în cazul lui Tiberius. Dar să citim dosarul acestui inculpat, fiindcă posteritatea este un tribunal nemilos, chiar dacă dreptatea nu este primul său impuls, poate, nici ultimul.

luni, 27 martie 2023

Octavian - Augustus

 

Octavian - Augustus
(27 î.H. - 14 d.H.)

Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Roma este unul dintre acele orașe care nu duc lipsă de turiști. Cohorte de străini vin să-și lărgească orizontul cultural sub vraja ”Cetății eterne”. Printre monumentele vizitate de pelerinii secolului XXI se numără și Mausoleul lui Augustus. Situat pe celebrul Câmp al lui Marte, lângă Tibru, acesta are un diametru de 90 de metri și o înălțime de 46. Șapte cercuri concentrice ridicate din cărămizi sunt străpunse de un coridor care merge până-n inima monumentalei construcții. Acesta duce într-o cameră ridicată pentru a adăposti urnele funerare din aur ale primei dinastii imperiale din Roma antică, dinastia Iulia-Claudia.

            Legenda spune că vizigoții lui Alaric, care au devastat Roma în 410 d.H., au pătruns în mausoleu și au plecat cu urnele din metal prețios. Una dintre aceste urne a conținut resturile pământești ale lui Augustus, primul împărat roman, o personalitate complexă și controversată. Acesta a ordonat construirea mausoleului în anul 28 î.H., după ce s-a întors din Orient, pentru a nu fi cu nimic mai prejos față de monarhii din răsărit. Se spune că ar fi fost inspirat de mormântul lui Alexandru cel Mare din Alexandria. Așa ne indică Suetonius, autor antic care ne-a lăsat o Istorie a celor doisprezece Caesari, care începe cu Caesar și se încheie cu Domițian. Așadar: ”A cerut să i se aducă din sanctuar sarcofagul cu resturile pământești ale lui Alexandru cel Mare. După ce l-a contemplat și-a arătat aprecierea pentru el punând pe sarcofag o coroană de aur și presărând flori. Apoi, a fost întrebat dacă vrea să vadă și mormintele Ptolemeilor, dar a răspuns: «Am vrut să văd un rege, nu cadavre.»” (Suetonius, p. 67-68).   Mausoleul i-a devenit loc de odihnă în anul 14 d.H., când creatorul principatului a decedat. Dar să vedem cine era și ce a făcut Augustus.

miercuri, 9 decembrie 2020

Grover Cleveland - singurul președinte american cu două mandate neconsecutive

Grover Cleveland, al 22-lea și
al 24-lea președinte al
S.U.A.
Stephen Grover Cleveland a fost singurul președinte american care a avut două mandate neconsecutive. Primul mandat a fost exercitat în intervalul 1885-1889, iar al doilea în intervalul 1893-1897. A fost primul dintre cei doi președinți dați de Partidul Democrat în intervalul 1861-1933, o perioadă dominată de Partidul Republican. Și-a câștigat reputația de om onest pentru că s-a opus din răsputeri demagogiei, dar, din păcate, în timpul celui de-al doilea mandat S.U.A. au cunoscut o situație economică dificilă ceea ce a maculat moștenirea sa politică. Având în vedere faptul că înfrângerea republicanului Donald Trump nu a fost nici categorică, nici inevitabilă, este foarte posibil să vedem un nou președinte cu două mandate neconsecutive. Trump are patru ani la dispoziție, și nimic mai bun de făcut, pentru a-și construi campania de realegere. 


luni, 18 mai 2020

Napoleon Bonaparte

Împăratul N. Bonaparte
(1804-1814, 1815)
Napoleon Bonaparte s-a născut la 15 august 1769, chiar în anul în care Insula Corsica a fost anexată de către Franța. A studiat în Franța, iar revoluția izbucnită în 1789 l-a prins în postura de ofițer al armatei regale. S-a afirmat la asediul Toulonului, pentru ca la 5 octombrie 1795 să zdrobească revolta regalistă împotriva Directoratului. Drept răsplată, primește comanda Campaniei din Italia (1796-1797) care îi va aduce un mare prestigiu. Urmează Campania din Egipt (1798-1799), după care Napoleon, întors de urgență în Franța, dă o lovitură de stat, la 9 noiembrie 1799, care îl propulsează în funcția de prim-consul. La 2 decembrie 1804, Napoleon se încoronează împărat. Va domina Europa până în anul 1812 când avea să fie învins în Rusia. În 1814, a abdicat și a fost exilat pe Insula Elba. A revenit la tron în 1815, dar a fost din nou învins la Waterloo. De această dată, a fost trimis în exil pe Insula Sf. Elena, în mijlocul Oceanului Atlantic, unde și-a găsit sfârșitul la 5 mai 1821. 

miercuri, 22 aprilie 2020

Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare alături de
filosoful Diogene Cinicul
Alexandru cel Mare a ajuns rege al Macedoniei în 336 î.H., după asasinarea tatălui său, Filip al II-lea, de către Pausanias, una dintre gărzile sale. Alexandru a declanșat în anul 334 î.H. o amplă expediție împotriva Imperiului Persan. Obține o primă victorie la Gaugamela, pentru ca mai apoi să învingă la Issos (333 î.H.), după care a urmat izbânda decisivă de la Gaugamela (331 î.H.). Însă ambiția tânărului rege care a ridicat Imperiul macedonean nu a fost satisfăcută, el a continuat să lupte în Asia până ce a ajuns în India. Personalitate egocentrică, a întemeiat numeroase cetăți pe care le-a numit Alexandria. Doar cea din Egipt mai există și astăzi, unde a și fost înmormântat de unul dintre generalii săi. Cu toate că știm unde și-a găsit odihna veșnică, mormântul său nu a fost încă descoperit de arheologi. În orice caz, povestea marelui cuceritor s-a încheiat la Babilon, în anul 323 î.H., când a decedat din cauze necunoscute. Imperiul nu a supraviețuit dispariției sale, fiind împărțit între generalii săi (diadohii).

marți, 21 aprilie 2020

Burebista (82-44 î.H.)

Statuia lui Burebista
din Orăștie
Burebista (82-44 î.H.) a întemeiat regatul geto-dac îmbinând dilpomația și războiul. Triburile geto-dace s-au unit în fața pericolului extern reprezentat de celți și romani. Opera unificatoare a fost facilitată și de influența și tactul Marelui Preot Deceneu. Odată realizată unificarea, Burebista a purces în direcția eliminării amenințărilor externe. Mai întâi, a luptat contra celților distrugând triburile boilor și tauriscilor. Apoi, a supus cetățile grecești din nord-vestul Mării Negre. Astfel, regatul său a ajuns să se întindă de la Dunărea Mijlocie (vest) până la râul Bug (est), și de la Carpații Păduroși (nord) până la Munții Balcani (sud). În 48 î.H., a negociat o alianță cu Pompei, dar acesta a fost învins ceea ce i-a atras dușmănia lui Caesar care plănuia o campanie de pedepsire. Însă dictatorul roman nu și-a dus planul la capăt fiindcă a fost asasinat în anul 44 î.H. În același an a murit și Burebista în timpul unei răscoale. Dispariția marelui rege a dus la dezmembrarea statului său.

duminică, 19 aprilie 2020

Regele Decebal

Regele Decebal (87-106 d.H)
Decebal a ajuns rege al Daciei în anul 87 d.H., în condițiile unui conflict iminent cu Imperiul roman, declanșat de atacul dacilor asupra provinciei romane Moesia (iarna anilor 85-86). Duras, predecesorul său, i-a cedat tronul fiindcă era mai potrivit pentru a face față acestei amenințări mortale. În 87 d.H., l-a învins pe Cornelius Fuscus, pentru ca în anul următor să fie învins de Tettius Iulianus. Cu toate acestea, în 89 d.H., a încheiat o pace avantajoasă cu romanii, care erau amenințați de triburile germanice. Astfel, a devenit aliat al Imperiului roman. Venirea la tron a lui Marcus Ulpius Traianus (98-117 d.H.) a schimbat radical situația. Acesta a decis că e momentul ca Dacia să fie cucerită pentru a elimina o amenințare, a extinde imperiul și a captura noi bogății. Cucerirea Daciei s-a realizat prin două războaie desfășurate în anii 101-102 și 105-106. Decebal, ultimul rege al Daciei, a fost învins și s-a sinucis pentru a nu fi capturat de către romani. 

Caius Iulius Caesar

Asasinarea lui Caesar - pictură de Vicenzo Camuccini
Caius Iulius Caesar (101-44 î.H.) a fost una dintre cele mai importante personalități ale istoriei romane. Membru al unei ilustre familii de patricieni, a deținut la Roma diverse funcții până când, în cele din urmă, în anul 59 î.H. a obținut consulatul grație unei înțelegeri cu Pompei și Crassus (primul triumvirat). După ieșirea din funcție i s-a atribuit guvernarea a trei provincii, poziție din care a lansat în anul 58 î.H. campania de cucerire a Galiei, care s-a încheiat de abia în 51 î.H. Cel mai cunoscut moment al acestei campanii este Bătălia de la Alesia (52 î.H.) unde l-a învins pe liderul galilor Vercingetorix. În anul 50 î.H., Senatul i-a cerut să-și demobilizeze armata și să vină la Roma pentru a da socoteală. Considerând că în acest fel ar fi la mila dușmanilor săi, Caesar a declanșat în anul 49 î.H. războiul civil. În 48 î.H., l-a învins pe Pompei la Pharsalos, iar răzbiul civil s-a încheiat în 45 î.H. prin victoria de la Munda, în Spania. În 46 î.H. a fost numit dictator pe 10 ani, dar doi ani mai târziu, în 15 martie 44 î.H., a fost asasinat de un grup de complotiști, condus de Cassius și Brutus, cu 25 de lovituri de cuțit, în Senat.