Burebista (82-44 î.H.)

Statuia lui Burebista
din Orăștie

Burebista (82-44 î.H.) a întemeiat regatul geto-dac îmbinând dilpomația și războiul. Triburile geto-dace s-au unit în fața pericolului extern reprezentat de celți și romani. Opera unificatoare a fost facilitată și de influența și tactul Marelui Preot Deceneu. Odată realizată unificarea, Burebista a purces în direcția eliminării amenințărilor externe. Mai întâi, a luptat contra celților distrugând triburile boilor și tauriscilor. Apoi, a supus cetățile grecești din nord-vestul Mării Negre. Astfel, regatul său a ajuns să se întindă de la Dunărea Mijlocie (vest) până la râul Bug (est), și de la Carpații Păduroși (nord) până la Munții Balcani (sud). În 48 î.H., a negociat o alianță cu Pompei, dar acesta a fost învins ceea ce i-a atras dușmănia lui Caesar care plănuia o campanie de pedepsire. Însă dictatorul roman nu și-a dus planul la capăt fiindcă a fost asasinat în anul 44 î.H. În același an a murit și Burebista în timpul unei răscoale. Dispariția marelui rege a dus la dezmembrarea statului său.

Unificarea Italiei

Intrarea lui Garibaldi în Messina

Unificarea statelor italiene s-a realizat în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în jurul regatului Piemont/Sardinia. Influența predominantă în Italia era exercitată de Imperiul austriac. În mod evident, Viena era principalul obstacol pentru naționaliștii italieni. Pornind de la această realitate, prim-ministrul piemontez, Camillo Benso Conte de Cavour, a încheiat în 1858 un tratat de alianță cu Franța lui Napoleon al III-lea, care avea un caracter antihabsburgic. În 1859, a izbucnit războiul dintre Piemont și Austria, iar Franța a intervenit de partea aliatului său ceea ce a dus la înfrângerea austriecilor și la anexarea Lombardiei de către piemontezi. Drept compensație pentru ajutorul acordat, Piemontul a dat Franței regiunile Savoia și Nisa. În anii 1860-1861, statele italiene s-au unit în jurul Piemontului alcătuind Regatul Italiei. În 1866, Italia a obținut și Veneția participând la războiul dintre Prusia și Austria de partea celei dintâi. Apoi, în 1870, a fost ocupată Roma care a devenit capitala Italiei. În acest fel s-a încheiat unificarea Italiei. 

Realpolitik

Politică internă, dar mai ales externă, care pleacă de la realitățile momentului și vizează obiective clare, realizabile. Se opune unei politici întemeiate pe idealuri sau etică, care nu ia în calcul ceea ce se întâmplă, ci ceea ce ar trebui să se întâmple. Termenul a fost pus în circulație de Otto von Bismarck, cel care a realizat unificarea Germaniei tocmai prin realpolitik. Această abordare este cel mai bine sintetizată în celebrul dicton lansat de Machiavelli: ”Scopul scuză mijloacele!” 

Pașalâc

Termen folosit în Europa pentru a desemna o provincie otomană condusă de un pașă. De exemplu: Pașalâcul Buda, Pașalâcul Timișoara sau Pașalâcul Oradea, ca să dăm câteva exemple familiare nouă. În general, ceea ce europenii numeau pașalâc, turcii numeau eyalet, o unitate administrativ-teritorială compusă din mai multe sangeacuri. Eyaletele au fost înlocuite în sec. al XIX-lea cu vilayetele. De pildă, vilayetul Dunării în componența căruia se afla și sangeacul Tulcea, Dobrogea de azi, intrată în componența României în 1878.

Mein Kampf

Adolf Hitler în 1938

Mein Kampf (Lupta Mea) este titlul unei lucrări scrise de Adolf Hitler în perioada 1923-1925, și care a văzut lumina tiparului în două etape: Vol. I - O socoteală (1925) și Vol. II - Mișcarea național-socialistă (1926). Hitler a beneficiat de o perioadă de reflecție fiindcă în 1923, după eșuarea Puciului de la Munchen (9 noiembrie 1923), supranumit și Puciul de la berărie, a fost închis în închisoarea Landsbergh am Lech (Bavaria). Cartea a fost dactilografiată de un colaborator apropiat, Rudolf Hess. În cuprinsul acestei cărți se împletesc elementele autobiografice cu cele doctrinare. Hitler țese într-un stil de multe ori prolix doctrina național-socialistă care se întemeia pe ultranaționalism, rasism, antisemitism și o virulentă critică la adresa democrației. Evreii sunt considerați vinovați de toate relele cu putință, iar Hitler propune soluții radicale care prefigurează barbaria Holocaustului. Astfel, în Mein Kampf se poate observa că ideea exterminării evreilor a fost un element cardinal de la începutul mișcării național-socialiste. Pe de altă parte, se lansează proiectul creării unui imperiu colonial pentru rasa germanică în est (Lebensraum - spațiu vital) prin subjugarea sau eliminarea altor populații precum slavii. Astăzi, în multe state din lume, cartea lui Hitler este interzisă.

Primul Război Mondial

Atentatul de la Sarajevo
 (28 iunie 1914)

Primul Război Mondial s-a desfășurat în intervalul 28 iulie 1914 - 11 noiembrie 1918. A fost cel mai ucigător război de până atunci, dar, din păcate, a fost depășit din acest punct de vedere de al Doilea Război Mondial (1939-1945). Războiul a avut un caracter imperialist fiindcă a avut la bază dorința anumitor imperii de a-și spori influența și puterea. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo (28 iunie 1914), a fost pretextul folosit de Austro-Ungaria pentru a declanșa războiul, la 28 iulie 1914. S-au înfruntat Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria), pe de-o parte, și Antanta (Franța, Rusia și Marea Britanie), de cealaltă parte.  În conflict au intervenit treptat și alte state precum: Japonia (1914), Italia (1915), România (1916) sau SUA (1917), de partea Antantei, și Imperiul Otoman (1914) și Bulgaria (1915), de partea Puterilor Centrale. Războiul s-a încheiat cu victoria Antantei, prin Armistițiul de la Compiegne, care s-a semnat la 11 noiembrie 1918.

Bătălia de la Maraton

Sosirea lui Fidipide la Atena

Atenienii au comis imprudența de a sprijini revolta antipersană a grecilor din Asia Mică ceea ce le-a atras dușmănia împăratului Darius I cel Mare. Acesta a trimis în anul 490 î.H. o expediție împotriva Atenei. Cei aproximativ 30.000 de persani au fost transportați cu corăbiile care au ancorat în partea de nord a Atticii, într-un golf, lângă Maraton. Atenienii au cerut sprijinul spartanilor care au invocat un pretext pentru a nu da curs cererii lor. Astfel, Atena a alinita pe câmpul de luptă proprii cetățeni, circa 9.000 de hopliți, precum și o mie de hopliți trimiși de aliații din Plateea. Strategul Miltiade a conceput un plan îndrăzneț, fiindcă, de obicei, tabăra mai slabă alege să se apere, în timp ce atenienii au atacat în forță, în ciuda inferiorității lor numerice. Ideea lui Miltiade a dat roade, astfel că atenienii au ieșit victorioși din această înfruntare. Legenda spune că Fidipide, unul dintre oștenii atenieni, a alergat 42 de km pentru a duce vestea victoriei la Atena. Imensul efort depus i-a permis doar să strige ”Am învins!”, după care a murit de epuizare. În amintirea acestui eveniment, real sau imaginar, actualele Jocuri Olimpice au și o probă numită maraton.