Cum trebuie scrisă istoria

 

CUM TREBUIE SCRISĂ ISTORIA

GHEŢĂU GH. FLORIN ÎN DIALOG

IMAGINAR CU LUCIAN DIN SAMOSATA 

Acest dialog imaginar este menit să evidenţieze câteva particularităţi ale istoriei, puţin cunoscute publicului larg şi, implicit, neavizat. Se spun multe enormităţi despre istorie de către cei care o cunosc mai puţin. Pe de altă parte, se scriu multe aberaţii de către cei care pretind că sunt istorici. Aceste false pretenţii au fost demontate cu multe secole în urmă de către marele gânditor roman Lucian din Samosata (c. 120-194 d.H.). Deci ce metodă mai bună de a prezenta particularităţile istoriei decât un dialog cu însuşi Lucian din Samosata. Întrucât nu-mi sunt familiare şedinţele spiritiste, răspunsurile interlocutorului meu sunt extrase din arhicunoscuta sa lucrare „Cum trebuie scrisă istoria”. Citatele din această operă sunt marcate cu ghilimele şi caractere cursive. Sper că multitudinea de detractori ai istoriei va înţelege o dată pentru totdeauna rolul şi importanţa ştiinţei istorice.

GHEȚĂU GH. FLORIN: Bună ziua! După cum lesne vă puteți da seama, sunt extrem de încântat de posibilitatea, nesperată, de altfel, de a sta de vorbă cu însuși un titan al istoriei, care nu este istoric.

LUCIAN DIN SAMOSATA: Bună ziua și dvs.! Da, după cum bine ai subliniat nu sunt istoric, nici nu știu exact ce sunt: filosof, eseist, scriitor S.F. avant la lettre, ziarist fără ziar sau editorialist fără cititori, în fine... nici nu cred că are vreo importanță. Însă, printre altele, am scris și un mic text, cu un titlu pompos, Cum trebuie scrisă istoria, care încă se bucură de nemeritata apreciere a multor slujitori ai muzei Clio.

Claudius

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul
Claudius
(41-54 d.H.)

”Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele, și curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare numindu-l împărat. Apoi, l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică, și pentru că sclavii da la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)

            Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus s-a născut la 1 august în anul 10 î.H. A fost fiul lui Drusus, fratele împăratului Tiberius, și fratele mai celebrului Germanicus despre care s-a spus că ar fi fost asasinat din ordinul lui Tiberius. Așadar, el era unchiul împăratului Caligula. Uciderea acestuia din urmă a deschis drumul lui Claudius spre tron. Viitorul împărat a obținut puterea cu ajutorul praetorienilor. Aceștia, bănuim, nu doreau să piardă poziția privilegiată pe care o aveau în angrenajul de putere al imperiului, iar Claudius era garanția că ei vor continua să joace un rol important. Pe de altă parte, Claudius a oferit fiecăruia dintre ei 15.000 de sesterți. Astfel, el a devenit primul împărat care și-a cumpărat tronul de la praetorieni. Armata începea să joace un rol politic din ce în ce mai important.

Caligula

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul Caligula (37-41 d.H.)

”Gaius și-a revărsat smintita lui cruzime nu numai asupra iudeilor care locuiau în Ierusalim și în ținuturile megieșe, ci și împotriva tuturor celor care cutreierau pământul și mările, de-a lungul și de-a latul Imperiului roman, umplându-l cu nenumărate nenorociri de care nu mai auzise nimeni până atunci. […]Aducea cavalerilor înjosiri și-i îndepărta din funcțiile lor, îi priva de viață și bani, țelul urmărit prin uciderea lor fiind de regulă jefuirea averilor pe care le dețineau. Vizita adesea mai ales templul lui Jupiter, denumit Capitolinul, cel mai vestit dintre toate sanctuarele, cutezând să se proclame fratele lui Jupiter. Și alte fapte ale sale dovedeau că era aproape nebun.” (Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. II, p. 495)

            Flavius Josephus (37-100 d.H.), istoric de origine iudaică, avea toate motivele să-l deteste pe Caligula, al treilea împărat roman. El a vrut să pună o statuie de a sa în Templul din Ierusalim. Ceea ce pentru iudei, monoteiști fervenți, era un sacrilegiu de proporții cosmice. Dar indiferent de motivele care l-au determinat pe Josephus să fie atât de acid la adresa lui Caligula, nu putem să nu remarcăm faptul că a fost în asentiment cu Tacitus și Suetonius, celelalte două surse importante despre viața lui Caligula. Ciudată uniune de vederi. Triada Josephus-Tacitus-Suetonius are pentru Caligula un verdict clar și concis, un criminal nebun. Oare așa să fi fost?

Tiberius

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Împăratul Tiberius
(14-37 d.H.)

”Poporul a fost copleșit de bucurie la vestea morții sale, când a fost primită știrea, mulți au început să alerge prin oraș în toate direcțiile, unii dintre ei strigând: «Să-l aruncăm pe Tiberius în Tibru»; alții spuneau: «Fie ca pământul, mama tuturor oamenilor, și zeii infernului, să nu-i permită să se bucure de odihnă dincolo de moarte, ci să sufere alături de ticăloși.» Alții considerau că trupul său trebuie ștrangulat și aruncat pe treptele Gemoniene.” (Suetonius, p. 169)

            Cititorul s-ar putea întreba ce anume a generat o asemenea stare de ușurare, o asemenea bucurie generală? Ei bine, după cum reiese din textul de mai sus, moartea lui Tiberius, al doilea împărat roman, a fost primită cu o explozie de bucurie. A fost oare un monstru sau doar incapabil să câștige simpatia poporului? Puținele izvoare istorice pe care le avem, nu ne permit să dăm o sentință definitivă în cazul lui Tiberius. Dar să citim dosarul acestui inculpat, fiindcă posteritatea este un tribunal nemilos, chiar dacă dreptatea nu este primul său impuls, poate, nici ultimul.

Octavian - Augustus

 

Octavian - Augustus
(27 î.H. - 14 d.H.)

Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Roma este unul dintre acele orașe care nu duc lipsă de turiști. Cohorte de străini vin să-și lărgească orizontul cultural sub vraja ”Cetății eterne”. Printre monumentele vizitate de pelerinii secolului XXI se numără și Mausoleul lui Augustus. Situat pe celebrul Câmp al lui Marte, lângă Tibru, acesta are un diametru de 90 de metri și o înălțime de 46. Șapte cercuri concentrice ridicate din cărămizi sunt străpunse de un coridor care merge până-n inima monumentalei construcții. Acesta duce într-o cameră ridicată pentru a adăposti urnele funerare din aur ale primei dinastii imperiale din Roma antică, dinastia Iulia-Claudia.

            Legenda spune că vizigoții lui Alaric, care au devastat Roma în 410 d.H., au pătruns în mausoleu și au plecat cu urnele din metal prețios. Una dintre aceste urne a conținut resturile pământești ale lui Augustus, primul împărat roman, o personalitate complexă și controversată. Acesta a ordonat construirea mausoleului în anul 28 î.H., după ce s-a întors din Orient, pentru a nu fi cu nimic mai prejos față de monarhii din răsărit. Se spune că ar fi fost inspirat de mormântul lui Alexandru cel Mare din Alexandria. Așa ne indică Suetonius, autor antic care ne-a lăsat o Istorie a celor doisprezece Caesari, care începe cu Caesar și se încheie cu Domițian. Așadar: ”A cerut să i se aducă din sanctuar sarcofagul cu resturile pământești ale lui Alexandru cel Mare. După ce l-a contemplat și-a arătat aprecierea pentru el punând pe sarcofag o coroană de aur și presărând flori. Apoi, a fost întrebat dacă vrea să vadă și mormintele Ptolemeilor, dar a răspuns: «Am vrut să văd un rege, nu cadavre.»” (Suetonius, p. 67-68).   Mausoleul i-a devenit loc de odihnă în anul 14 d.H., când creatorul principatului a decedat. Dar să vedem cine era și ce a făcut Augustus.

Decebal continuă rezistența

Decebal - regele dacilor
(87-106 d.H)

Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Am putut vedea în capitolul anterior cum bravul împărat Traian a fost obligat de nevolnicii daci să poarte un nou război. Acest al doilea război s-a desfășurat probabil în anii 105-106. Despre acest război știm chiar mai puțin decât despre primul. Cassius Dio lasă impresia că a fost un război greu, fapt de care mă îndoiesc sincer. Spre deosebire de primul război, dacii erau lipsiți de aliați, iar în tabăra lui Decebal s-au produs o serie de defecțiuni, fiindcă același Cassius Dio ne spune că ”mai mulți daci trecură la Traian, și pentru alte privințe, Decebal se rugă din nou pentru pace.” Conduita regelui dac nu lasă loc dubiilor. El era conștient de propria slăbiciune și înțelegea că înfrângerea sa era o chestiune de timp. Din moment ce pacea nu s-a încheiat, putem deduce că împăratul a cerut capitularea necondiționată, la fel ca Aliații în Al Doilea Război Mondial, ceea ce l-a forțat pe Decebal să aleagă calea unei rezistențe eroice până la ultimul om.

Asasinarea lui Traian

 Autor: Gheorghe Florin Ghețău

Bust al împăratului Traian

Din moment ce vorbirăm atât de mult despre daci și romani și am pomenit porecla, să-i zicem supranumele, după care e cunoscută categoria admiratorilor fără rezerve ai dacilor, aș vrea să pun în circulație și eu un termen, ”dacofagi”, cu referire la cei care-i disprețuiesc pe dacopați și, pe cale de consecință, pe daci. Dacă exaltata tabără pro-daci are un nume, ar trebui să aibă un nume și radicala tabără contra. Cu alte cuvinte, mâncătorii de daci. Așa ar fi corect.

            Acestea fiind spuse, cred că a venit momentul să fac o mărturisire. Cândva, cu ocazia zilei de 1 aprilie, am scris o mică postare pe facebook, în ton ”dacopat”, doar penrtu a vedea reacția celorlalți. Așa, ca să ai ce citi într-o doară, îți dau și ție, cititorule, șansa de a avea parte de o scurtă lectură trivială: ”Mă miră nespus faptul că nimeni nu a remarcat până acum un mare adevăr, cultura materială și spirituală a aztecilor este extrem de asemănătoare cu cea a dacilor. Celebrul Draco/Dracon, stindardul de luptă al dacilor, care era compus dintr-un cap de lup și un corp de șarpe, seamănă izbitor cu QUETZALCOATL (șarpele cu pene), zeul suprem al aztecilor. Draco-ul geto-dac ne trimite cu gândul la o unitate indisolubilă între teluric și celest, la fel ca și ”șarpele cu pene”. Oare ar fi așa de incredibil, de necrezut, să ne ducem cu gândul la faptul că, de ce nu, aztecii erau un trib geto-dac care a străbătut Asia, după care a trecut strâmtoarea Bering în America, pentru ca în cele din urmă să poposească în America Centrală, unde a ridicat un uimitor imperiu distrus de conchistadorii spanioli? Ca și geto-dacii, aztecii erau maeștri în prelucrarea aurului. Decăderea geto-dacilor a fost produsă de pofta de aur a romanilor, iar tot aurul i-a distrus și pe frații lor de peste Atlantic, aztecii. Pe de altă parte, aztecii trimiteau mesageri către Quetzalcoatl așa cum trimiteau și geto-dacii către Zamolxis, prin sacrificii umane. Uimitor, nu-i așa?”