Emil Cioran, Schimbarea la față a României (1)

 „O națiune, când începe să se înarmeze, nu se mai poate opri. Sărăcia și mizeria nu constituie limite ale înarmării. De sute de ani, omenirea privește cerul printr-o gaură de tun.”

Emil Cioran, Schimbarea la față a României

Emil Cioran (1911-1995)

Niccolo Machiavelli, Dialoguri despre arta războiului (1)

 „Un stat nu-și poate întemeia securitatea decât pe propriile arme.”

Niccolo Machiavelli, Dialoguri despre arta războiului (1521)

Dialoguri despre arta războiului, ediția în lb. engleză (1573)

Marginalizarea istoriei sau sinuciderea identității

În lumea supertehnologizată din primul pătrar al veacului XXI, științele umaniste au fost marginalizate peste tot în lume. Umanitatea are, nu-i așa, nevoie de muncitori, ingineri, IT-iști, medici etc., nu de filosofi sau istorici. Sigur, orice persoană rațională înțelege și acceptă resorturile, mai mult sau mai puțin ascunse, care au condus la această stare de fapt, de parcă istoria, de pildă, ar merita să fie studiată doar dacă intenționezi să transformi pasiunea pentru trecut într-o meserie. Dacă singura sarcină a inginerului ar fi să fie inginer, iar a medicului să fie medic, aș da crezare și aș susține fără rezerve punctul de vedere care marginalizează importanța științelor sociale în cadrul oricărei curricule. Dar, indiferent de meseria pe care o va urma un tânăr, acesta va fi și cetățean, un om al cetății cu responsabilități sociale, iar cum să fii cetățean nu poți învăța la orele de matematică, fizică, chimie ori biologie, nici măcar la cele de educație fizică, arte plastice sau educație tehnologică. Istoria, educația socială – o ramură a istoriei – și, eventual, geografia sunt cele cărora le revine, eminamente, sarcina de a învăța tinerele generații despre cum să devină ființe care să se autoidentifice cu un grup, cu ceva mai presus de propria persoană, cu națiunea.

Citat atribuit lui N. Bonaparte

 „Cine își salvează națiunea nu încalcă nicio lege.”

Citat atribuit lui N. Bonaparte

„Napoleon trecând Alpii”, pictură de Jacques-Louis David

 
 

Principiul geopolitic roll-back

ROLL-BACK - desemnează o strategie internațională prin care un stat sau o alianță de state urmărește nu doar limitarea influenței unui adversar, ci și împingerea înapoi a acesteia, prin înlăturarea regimurilor afiliate și instaurarea unor guverne favorabile propriei orientări ideologice. Spre deosebire de politica de containment (limitare), care presupunea oprirea extinderii influenței sovietice, roll-back urmărea în mod activ schimbarea echilibrului de putere. Strategia a fost aplicată cu precădere în timpul administrației Ronald Reagan (1981–1989), în cadrul Doctrinei Reagan, când SUA au sprijinit financiar, militar și logistic forțele anticomuniste din diverse regiuni ale lumii.

Exemple importante ale aplicării principiului roll-back includ:

• Nicaragua, unde SUA au susținut gherilele „Contras” împotriva guvernului sandinist de orientare marxistă;

• Angola, unde au sprijinit mișcarea UNITA în lupta împotriva regimului susținut de Uniunea Sovietică și Cuba;

• Afganistan, unde au oferit sprijin mujahedinilor care luptau împotriva trupelor sovietice;

• Chile, unde administrația americană a susținut înlăturarea guvernului socialist condus de Salvador Allende, în 1973.

Aceste intervenții reflectă modul în care roll-back a fost folosit pentru a modifica configurații geopolitice regionale și pentru a promova interesele occidentale în contextul confruntării ideologice Est–Vest din timpul Războiului Rece.

Finlandizare

FINLANDIZARE – termen utilizat în geopolitică pentru a desemna adaptarea politicii externe și interne a unui stat mic sau mediu în funcție de atitudinea unei Mari Puteri situate în proximitatea sa geografică. Cu alte cuvinte, statul mic sau mediu își protejează independența națională și regimul politic ales prin renunțarea la o politică externă corespunzătoare statutului său internațional, dar și prin evitarea unor acțiuni interne care ar putea antagoniza Marea Putere aflată la granițele sale.

Termenul este inspirat de modelul finlandez din perioada Războiului Rece. Finlanda a purtat un război cu URSS între 30 noiembrie 1939 și 12 martie 1940, în timpul căruia armata sa s-a comportat admirabil, reușind să exploateze toate avantajele disponibile: lupta împotriva unui singur adversar, iarna geroasă, relieful dificil, simpatia și sprijinul internațional, precum și subestimarea crasă de către sovietici a pregătirii, moralului și determinării finlandeze. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Finlanda s-a aliat cu Germania nazistă pentru a recupera teritoriile pierdute în „Războiul de Iarnă”. În 1944, la fel ca România, Finlanda a rupt alianța cu Germania nazistă, semnând un armistițiu cu Uniunea Sovietică și Marea Britanie (19 septembrie 1944). Ca urmare, a fost nevoită să lupte împotriva fostului său aliat german în Războiul Laponiei (1944-1945). Finlanda a aderat la Organizația Națiunilor Unite abia în 1955, alături de România.

În perioada Războiului Rece (circa 1947-1991), Finlanda a adoptat o conduită internă și externă menită să atenueze suspiciunile Moscovei, ceea ce i-a limitat considerabil libertatea de mișcare, mai ales în politica externă. Cu toate acestea, și-a păstrat un sistem democratic și o economie de piață, evitând comunizarea. Abia după dezmembrarea URSS (1991), Finlanda a reușit să se integreze în Uniunea Europeană (1995), iar în 2023, pe fondul agresiunii rusești împotriva Ucrainei declanșate în 2022, a aderat la NATO.

Finlandizarea reprezintă o formă de autoapărare pentru un stat mic sau mediu lipsit de aliați puternici și de o forță militară capabilă să respingă o agresiune din partea Marii Puteri care îl amenință. Un astfel de stat poate evita finlandizarea printr-o politică de alianțe și o strategie de apărare coerentă și activă. Libertatea merită orice sacrificiu.

Deterrence

DETERRENCE (descurajare – lb. engleză) – concept din domeniul relațiilor internaționale, care implică dezvoltarea unor capabilități militare convenționale sau neconvenționale suficient de puternice pentru a descuraja orice posibil atac. Ideea are rădăcini adânci în istoria umanității și este întâlnită și în lucrarea Epitoma Rei Militaris (Compendiu de artă militară - lb. latină), atribuită lui Vegetius, scrisă în secolul al IV-lea d.H., unde apare expresia: Si vis pacem, para bellum („Dacă vrei pace, pregătește-te de război”).

În timpul Războiului Rece, izbucnit în intervalul 1945-1947 între Lagărul Socialist și Blocul Statelor Democratice, deterrence a fost o componentă esențială a doctrinei de apărare în ambele tabere, mai ales din perspectiva unui război nuclear. Astfel, a apărut Distrugerea Mutuală Garantată (Mutually Assured Destruction – MAD), un element al gândirii strategice ce viza împiedicarea unui război nuclear tocmai datorită capacității fiecărei tabere de a o distruge pe cealaltă, indiferent cine ar fi atacat mai întâi.