luni, 27 aprilie 2020

Marea epidemie de ciumă (1347-1351)

Locuitori din Tournai îngropând victimele ”morții negre”
Ciuma, o boală contagioasă mortală, produsă de bacteria Yersinia pestis, care se transmite de la rozătoare la om prin intermediul paraziților, a făcut ravagii în Europa, în intervalul 1347-1351. Sosită din Asia, pe corăbiile venețienilor și genovezilor, ciuma a infectat mai întâi populația din orașul portuar Messina, după care a cuprins rapid întreaga Europă. Ciuma cunoaște trei variante: bubonică, pulmonară și septicemică. Probabil, în perioada de care ne ocupăm, populația Europei a fost afectată de primele două variante. De fapt, relatările vremii amintesc în mod special ciuma bubonică. Istoricii presupun că această epidemie a ucis circa o treime din populația acelor timpuri. În secolele care au urmat, au izbucnit și alte epidemii de ciumă, fără ca numărul victimelor să mai ajungă la nivelul din perioada 1347-1351. În Țara Românească, a rămas celebră ciuma lui Caragea (1813-1814). Epidemia din sec. al XIV-lea ne-a lăsat moștenire, printre altele, cuvântul carantină care provine din italienescul quaranta, care semnifică 40, fiindcă patruzeci de zile erau izolați toți cei care soseau într-un oraș, pe mare sau pe uscat. 

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Excomunicare

Înlăturarea unei persoane sau a unui grup din cadrul unei comunități religioase. Această eliminare se face mai ales din rațiuni teologice. Papalitatea a folosit frecvent această armă în lupta cu cei care i s-au opus. Printre cele mai celebre exomunicări dispuse de papalitate se numără: excomunicarea Patriarhului Mihail Cerularie (1054), excomunicarea împăratului german Henric al IV-lea (1076) sau excomunicarea lui Martin Luther (1521).

Marea Schismă (1054)

Papa Leon al IX-lea
Marea Schismă reprezintă marea ruptură/separare dintre Biserica catolică și cea ortodoxă, care s-a produs în anul 1054. De multe secole, în sânul creștinismului exista o competiție pentru supremație între Papă, episcopul Romei, și patriarhul de la Constantinopol. Papa avea un avantaj în fața oponentului său fiindcă din sec. al VIII-lea, cu ajutorul francilor, și-a creat propriul stat, ceea ce-i oferea o libertatea de mișcare pe care patriarhul, subordonat împăratului bizantin, nu o avea. Evenimentul din anul 1054 a fost cauzat de refuzul patriarhului de a accepta trecerea anumitor episcopii din sudul Italiei în subordinea papei și de a accepta supremația papei în lumea creștină. Pentru a rezolva aceste divergențe, Papa Leon al IX-lea a trimis la Constantinopol, în anul 1054, o delegație care să negocieze asupra chestiunilor arzătoare. Liderul delegației, Cardinalul Humbert, l-a excomunicat pe patriarh în numele papei, iar patriarhul a răspuns în aceeași manieră. Dubla excomunicare a dus la Marea Schismă care continuă și azi. 

joi, 23 aprilie 2020

Coranul

Prima sură din Coran
Coranul este cartea sfântă a islamului, iar numele său provine din cuvântul arab quran, care înseamnă citire. Coranul a fost redactat de către profetul Mahomed căruia i-a fost dictat, conform tradiției, de însuși îngerul Gabriel, la porunca lui Allah (Dumnezeu), la începutul secolului al VII-lea d.H. Inițial, Coranul a fost memorat de adepții noii credințe, sau scris pe foi de palmier, fragmente ceramice etc. De abia după moartea profetului, survenită în anul 632 d.H., Coranul a fost scris în forma pe care o vedem azi, în limba arabă. Acest volum esențial pentru lumea islamică este compus din 114 capitole (sure) care conțin mai multe versete. Musulmanii consideră Coranul cuvântul lui Allah, drept pentru care, viața oricărui musulman trebuie să se ghideze după preceptele sale. Coranul trasează conduita adepților islamului, care vor fi judecați, ca în cazul oricărei religii, după faptele lor. Din ceea ce cunoaștem, Mahomed s-a inspirat din religia creștină, fapt dovedit prin pomenirea lui Isus, care însă este considerat un sfânt, nu Fiul lui Dumnezeu, așa cum cred creștinii. În orice caz, Coranul cere musulmanilor să respecte un monoteism dur, intransigent.

Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt)

Ștefan cel Mare (1457-1504)
Bătălia de la Vaslui a fost cauzată de decizia domnului Moldovei, Ștefan cel Mare, de a nu mai plăti tribut turcilor și de a instala pe tronul Țării Românești un domn cu care să poată colabora împotriva Imperiului Otoman. Sultanul Mehmed al II-lea l-a trimis în plină iarnă pe Suleiman, beglerbegul Rumeliei, împotriva Moldovei, cu toate că, de regulă, în Evul Mediu nu se efectuau operațiuni militare în respectivul anotimp. Luat prin surprindere de această hotărâre, Ștefan a strâns oastea moldovei (circa 40.000 de soldați) căreia i s-au adăugat 5.000 de secui, 1800 de unguri și 2000 de polonezi. Conform estimărilor contemporane, turcii aveau 100.000 de oșteni alături de care luptau și 17.000 de munteni. La 10 ianuarie 1475, Ștefan a atacat prin surprindere inamicul în apropierea târgului Vaslui. Conformația reliefului, noroiul și vremea cețoasă i-au împiedicat pe turci să-și pună în valoare superioritatea numerică. Drept urmare, Ștefan a obținut o victorie categorică, probabil, cea mai importantă izbândă românească din Evul Mediu.

miercuri, 22 aprilie 2020

Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare alături de
filosoful Diogene Cinicul
Alexandru cel Mare a ajuns rege al Macedoniei în 336 î.H., după asasinarea tatălui său, Filip al II-lea, de către Pausanias, una dintre gărzile sale. Alexandru a declanșat în anul 334 î.H. o amplă expediție împotriva Imperiului Persan. Obține o primă victorie la Gaugamela, pentru ca mai apoi să învingă la Issos (333 î.H.), după care a urmat izbânda decisivă de la Gaugamela (331 î.H.). Însă ambiția tânărului rege care a ridicat Imperiul macedonean nu a fost satisfăcută, el a continuat să lupte în Asia până ce a ajuns în India. Personalitate egocentrică, a întemeiat numeroase cetăți pe care le-a numit Alexandria. Doar cea din Egipt mai există și astăzi, unde a și fost înmormântat de unul dintre generalii săi. Cu toate că știm unde și-a găsit odihna veșnică, mormântul său nu a fost încă descoperit de arheologi. În orice caz, povestea marelui cuceritor s-a încheiat la Babilon, în anul 323 î.H., când a decedat din cauze necunoscute. Imperiul nu a supraviețuit dispariției sale, fiind împărțit între generalii săi (diadohii).

Războiul Rece

Gorbaciov (dreapta) alături de președintele
american Ronald Reagan (stânga)
Războiul Rece a fost o înfruntare indirectă, în intervalul 1945-1991, între blocul democratic (S.U.A. și aliații săi) și blocul comunist (U.R.S.S. și aliații săi). Cele două tabere s-au implicat într-o serie de conflicte, dar și într-o cursă a înarmărilor nemaivăzută până atunci. Situația era destul de delicată fiindcă ambele părți dețineau arme de distrugere în masă (nucleare, chimice și biologice). Această lume bipolară a cunoscut o sere de crize extrem de îngijorătoare, cum au fost: Criza Berlinului (1948-1949), Războiul din Coreea (1950-1953), Criza Canalului Suez (1956), Criza Rachetelor din Cuba (1962), Războiul arabo-israelian de 6 zile (1967), Primăvara de la Praga (1968), Războiul din Vietnam (1965-1973) și Războiul din Afganistan (1979-1989). În final, în 1985, la conducerea Uniunii Sovietice a ajuns Mihai Gorbaciov care a inițiat o serie de reforme (glasnost și perestroika), care au dus la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est (1989) și la destrămarea U.R.S.S. (1991) și, implicit, la sfârșitul Războiului Rece.