Dilema lui Lukashenko

Alexander Lukashenko se bucură de nemeritatul renume de a fi ”ultimul tiran/dictator al Europei”. În Europa, din păcate, putem găsi şi alţi tirani. Dacă Lukashenko este dictator, cam ce am putea spune despre Vladimir Putin care şi-a asigurat recent mandate fără număr în fruntea Rusiei? Dictator este şi Ilham Aliyev care conduce destinele poporului azer din 2003, dar şi Erdogan a cărui ţară are teritorii şi-n Europa. Deci, în niciun caz nu putem spune că Lukashenko ar fi ultimul dictator european. 

Războaiele punice

Cele trei războaie punice au opus Roma, o putere în ascensiune, Cartaginei, colonie feniciană din nordul Africii. Aceste confruntări militare de amploare sunt cunoscute drept războaiele punice deoarece cartaginezii mai erau numiţi şi puni. Războaiele au fost câştigate de o manieră categorică de către Roma. Primul război punic (264-241 î.H.) i-a adus Romei Sicilia şi, apoi, Sardinia şi Corsica. Al doilea război punic (218-201 î.H.) l-a avut în prim plan pe generalul Hannibal care a fost foarte aproape de a distruge Roma, dar a fost învins de Scipio Africanul, în anul 202 î.H., în bătălia de la Zama. Ultimul război punic s-a desfăşurat între anii 149 şi 146 î.H. Cartagina a fost asediată, cucerită şi ştearsă de pe faţa pământului. Ulterior, Caius Iulius Caesar a decis înfiinţarea unei colonii romane cu numele Cartagina, care a avut parte de o viaţă înfloritoare până în sec. al VI-lea d.H.

Traversarea Alpilor de către Hannibal

Atentatul de la Sarajevo (28 iunie 1914)

Atentatul de la Sarajevo
(28 iunie 1914)

Atentatul de la Sarajevo a reprezentat cauza imediată care a dus la declanşarea Primului Război Mondial. La 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, a fost împuşcat la Sarajevo, în Bosnia-Herţegovina, de către un naţionalist sârb pe nume Gavrilo Princip. Acesta era membru al organizaţiei secrete Mâna Neagră, care, se pare, era în legătură cu armata sârbă. Austro-Ungaria anexase Bosnia-Herţegovina în 1908, pe care  o administra din 1878, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin (13 iulie 1878). Austro-Ungaria, un imperiu multinaţional, se temea de Serbia care voia să creeze un stat naţional unitar, iar vizita de la Sarajevo a fost considerată, ceea ce şi era, un afront de către naţionaliştii sârbi. 

Criza rachetelor din Cuba

Avionul american de spionaj U2

Criza rachetelor din Cuba a fost momentul cel mai încins din perioada Războiului Rece. Niciodată până atunci, şi nici după aceea, S.U.A. şi U.R.S.S. nu au fost atât de aproape de declanşarea unui război nuclear. Criza a pornit de la decizia Uniunii Sovietice de a instala rachete nucleare în Cuba lui Fidel Castro. La 22 octombrie 1962, preşedintele american Kennedy a ordonat instituirea unei blocade navale în jurul Cubei, după ce un avion U2 a depistat rachete nucleare sovietice pe această insulă. În cele din urmă, sovieticii au cedat şi au fost de acord să retragă armamentul atomic din proximitatea S.U.A. în schimbul repatrierii rachetelor americane din Turcia. Trebuie reţinut faptul că raza de acţiune a rachetelor balistice nu era foarte mare în acele timpuri de unde şi nevoia de a le plasa în apropierea frontierelor inamicului. 

Bătălia de la Cannae

Moartea consulului Lucius Aemilius Paulus

Bătălia de la Cannae este cea mai importantă înfruntare militară din timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î.H.), purtat între Roma și Cartagina. Ea s-a desfășurat la 2 august 216 î.H., în apropiere de orașul Cannae, aflat în sud-estul peninsulei Italice. Hannibal, comandantul cartaginez, dispunea de circa 50.000 de ostași, iar romanii aveau peste 80.000 de legionari conduși de consulii Lucius Aemilius Paulus și Gaius Terentius Varro. Cartaginezii i-au hărțuit pe romani, iar consulul Varro, căruia îi revenea comanda în respectiva zi, a decis să dea lupta. Hannibal a imaginat o dispunere triunghiulară a trupelor. În vârf se aflau soldații cei mai slabi, iar la bază, pe flancuri, cei mai încercați. Centrul armatei cartagineze, după cum se așteptase Hannibal, a cedat rapid, iar romanii au avansat pentru a obține ceea ce ei credeau că este o victorie sigură. Însă flancurile cartagineze au înaintat, iar romanii s-au găsit atacați din trei direcții. În plus, cavaleria cartagineză a înfrânt cavaleria romană și i-a atacat pe legionari din spate, fapt care a închis capcana imaginată de generalul Hannibal, unul dintre marii strategi ai antichității. A urmat un carnagiu greu de imaginat, fiindcă peste 50.000 de soldați romani au murit pe câmpul de luptă de la Cannae. Astăzi, Bătălia de la Cannae este studiată ca o bijuterie a artei militare. 

Blitzkrieg

Termen german care înseamnă ”război fulger” folosit pentru a desemna o acțiune militară extrem de rapidă, prin care inamicul este atacat pe un front larg, cu toate mijloacele aflate la îndemână. În acest tip de atac se remarcă aviația și tancurile, care joacă un rol central în împiedicarea dușmanului de a se regrupa și de a contraataca. Marile victorii ale Wehrmachtului, armata germană în al Doilea Război Mondial, au fost obținute grație acestei doctrine. Înfrângerea Poloniei (1939), a Franței (1940) și ocuparea Iugoslaviei și Greciei (1941), sunt cele mai elocvente exemple ale eficienței blitzkrieg.-ului. Pe de altă parte, doctrina blitzkrieg și-a dovedit limitele în fața imensității Rusiei sovietice. Germanii au încercat o ultimă operațiune de tip blitzkrieg în anii 1944-1945. Ei au declanșat ceea ce se numește Bătălia din Ardeni, însă au eșuat din cauza faptului că nu mai aveau superioritate aeriană, o condiție esențială pentru succesul blitzkrieg-ului. 

Napoleon Bonaparte

Împăratul N. Bonaparte
(1804-1814, 1815)

Napoleon Bonaparte s-a născut la 15 august 1769, chiar în anul în care Insula Corsica a fost anexată de către Franța. A studiat în Franța, iar revoluția izbucnită în 1789 l-a prins în postura de ofițer al armatei regale. S-a afirmat la asediul Toulonului, pentru ca la 5 octombrie 1795 să zdrobească revolta regalistă împotriva Directoratului. Drept răsplată, primește comanda Campaniei din Italia (1796-1797) care îi va aduce un mare prestigiu. Urmează Campania din Egipt (1798-1799), după care Napoleon, întors de urgență în Franța, dă o lovitură de stat, la 9 noiembrie 1799, care îl propulsează în funcția de prim-consul. La 2 decembrie 1804, Napoleon se încoronează împărat. Va domina Europa până în anul 1812 când avea să fie învins în Rusia. În 1814, a abdicat și a fost exilat pe Insula Elba. A revenit la tron în 1815, dar a fost din nou învins la Waterloo. De această dată, a fost trimis în exil pe Insula Sf. Elena, în mijlocul Oceanului Atlantic, unde și-a găsit sfârșitul la 5 mai 1821.