Fotografie: John F. Kenedy și Nikita Hrușciov la Viena (Austria, 1961). Sursa: Wikipedia.
CONTAINMENT (din lb. engleză „limitare” sau „îngrădire”) – a fost o doctrină strategică adoptată de Statele Unite după Al Doilea Război Mondial, în timpul președinției lui Harry S. Truman, având ca scop limitarea expansiunii comunismului și influenței Uniunii Sovietice la nivel planetar. Această strategie a fost fundamentul politicii externe americane din timpul Războiului Rece (cca 1947–1991).
Doctrina containment a fost propusă pentru prima dată de diplomatul american George F. Kennan, într-un celebru articol publicat în 1947 sub pseudonimul „X” în revista Foreign Affairs, intitulat The Sources of Soviet Conduct. Kennan a susținut că URSS era un stat inerent expansionist și că trebuia împiedicată să-și extindă influența printr-o politică hotărâtă, care să nu provoace o confruntare militară directă.
Containment-ul este o variantă adaptată realităților postbelice a „cordonului sanitar” („cordon sanitaire”, în franceză), propus de Franța la începutul perioadei interbelice (1918–1939) ca soluție de oprire a contagiunii ideologice dinspre Rusia bolșevică (URSS din 1922). Implementarea ideii propuse de Kennan a dus la apariția Planului Marshall (lansat în 1947 și pus în practică între 1948 și 1952), a Doctrinei Truman (1947) și la crearea NATO, la 4 aprilie 1949, prin Tratatul de la Washington.
DETERRENCE (descurajare – lb. engleză) – concept din domeniul relațiilor internaționale, care implică dezvoltarea unor capabilități militare convenționale sau neconvenționale suficient de puternice pentru a descuraja orice posibil atac. Ideea are rădăcini adânci în istoria umanității și este întâlnită și în lucrarea Epitoma Rei Militaris (Compendiu de artă militară – lb. latină), atribuită lui Vegetius, scrisă în secolul al IV-lea d.H., unde apare expresia: Si vis pacem, para bellum („Dacă vrei pace, pregătește-te de război”).
În timpul Războiului Rece, izbucnit în intervalul 1945-1947 între Lagărul Socialist și Blocul Statelor Democratice, deterrence a fost o componentă esențială a doctrinei de apărare în ambele tabere, mai ales din perspectiva unui război nuclear. Astfel, a apărut Distrugerea Mutuală Garantată (Mutually Assured Destruction – MAD), un element al gândirii strategice ce viza împiedicarea unui război nuclear tocmai datorită capacității fiecărei tabere de a o distruge pe cealaltă, indiferent cine ar fi atacat mai întâi.
Pentru a menține acest echilibru strategic, ambele părți s-au lansat într-o cursă a înarmărilor, vizând producerea de arme mai numeroase și mai performante decât cele ale oponentului. Ruperea echilibrului strategic echivalează cu deschiderea căii pentru un conflict de amploare, fiindcă tabăra în favoarea căreia s-ar putea rupe acesta are posibilitatea de a lansa o primă lovitură, în condițiile în care distrugerea mutuală nu mai este garantată.
Trebuie menționat faptul că, în intervalul 1945-1949, SUA a fost singura țară din lume care a dispus de arme nucleare și, cu toate acestea, nu și-a folosit puterea pentru a-și impune punctul de vedere la nivel global, în pofida provocărilor geopolitice și geostrategice ridicate de URSS.
Așadar, ruperea echilibrului strategic nu duce neapărat la război; însă, trebuie avut în vedere faptul că SUA era un stat democratic. E greu de spus, dar ușor de imaginat cum ar reacționa un stat nedemocratic, autoritar, dictatorial sau totalitar dacă ar beneficia de un asemenea avantaj ori de ceva similar.
De aceea, statele democratice trebuie să se înarmeze nu pentru a câștiga un război, ci pentru a-l împiedica. O forță militară impunătoare este singura garanție de securitate luată în serios de orice posibil agresor.
FINLANDIZARE – termen utilizat în geopolitică pentru a desemna adaptarea politicii externe și interne a unui stat mic sau mediu în funcție de atitudinea unei Mari Puteri situate în proximitatea sa geografică. Cu alte cuvinte, statul mic sau mediu își protejează independența națională și regimul politic ales prin renunțarea la o politică externă corespunzătoare statutului său internațional, dar și prin evitarea unor acțiuni interne care ar putea antagoniza Marea Putere aflată la granițele sale.
Termenul este inspirat de modelul finlandez din perioada Războiului Rece. Finlanda a purtat un război cu URSS între 30 noiembrie 1939 și 12 martie 1940, în timpul căruia armata sa s-a comportat admirabil, reușind să exploateze toate avantajele disponibile: lupta împotriva unui singur adversar, iarna geroasă, relieful dificil, simpatia și sprijinul internațional, precum și subestimarea crasă de către sovietici a pregătirii, moralului și determinării finlandeze. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Finlanda s-a aliat cu Germania nazistă pentru a recupera teritoriile pierdute în „Războiul de Iarnă”. În 1944, la fel ca România, Finlanda a rupt alianța cu Germania nazistă, semnând un armistițiu cu Uniunea Sovietică și Marea Britanie (19 septembrie 1944). Ca urmare, a fost nevoită să lupte împotriva fostului său aliat german în Războiul Laponiei (1944-1945). Finlanda a aderat la Organizația Națiunilor Unite abia în 1955, alături de România.
În perioada Războiului Rece (circa 1947-1991), Finlanda a adoptat o conduită internă și externă menită să atenueze suspiciunile Moscovei, ceea ce i-a limitat considerabil libertatea de mișcare, mai ales în politica externă. Cu toate acestea, și-a păstrat un sistem democratic și o economie de piață, evitând comunizarea. Abia după dezmembrarea URSS (1991), Finlanda a reușit să se integreze în Uniunea Europeană (1995), iar în 2023, pe fondul agresiunii rusești împotriva Ucrainei declanșate în 2022, a aderat la NATO.
Finlandizarea reprezintă o formă de autoapărare pentru un stat mic sau mediu lipsit de aliați puternici și de o forță militară capabilă să respingă o agresiune din partea Marii Puteri care îl amenință. Un astfel de stat poate evita finlandizarea printr-o politică de alianțe și o strategie de apărare coerentă și activă. Libertatea merită orice sacrificiu.
ROLL-BACK – desemnează o strategie internațională prin care un stat sau o alianță de state urmărește nu doar limitarea influenței unui adversar, ci și împingerea înapoi a acesteia, prin înlăturarea regimurilor afiliate și instaurarea unor guverne favorabile propriei orientări ideologice. Spre deosebire de politica de containment (limitare), care presupunea oprirea extinderii influenței sovietice, roll-back urmărea în mod activ schimbarea echilibrului de putere. Strategia a fost aplicată cu precădere în timpul administrației Ronald Reagan (1981–1989), în cadrul Doctrinei Reagan, când SUA au sprijinit financiar, militar și logistic forțele anticomuniste din diverse regiuni ale lumii.
Exemple importante ale aplicării principiului roll-back includ:
- Nicaragua, unde SUA au susținut gherilele „Contras” împotriva guvernului sandinist de orientare marxistă;
- Angola, unde au sprijinit mișcarea UNITA în lupta împotriva regimului susținut de Uniunea Sovietică și Cuba;
- Afganistan, unde au oferit sprijin mujahedinilor care luptau împotriva trupelor sovietice;
- Chile, unde administrația americană a susținut înlăturarea guvernului socialist condus de Salvador Allende, în 1973.
Aceste intervenții reflectă modul în care roll-back a fost folosit pentru a modifica configurații geopolitice regionale și pentru a promova interesele occidentale în contextul confruntării ideologice Est–Vest din timpul Războiului Rece.
