Imaginea – Papa Urban al II-lea rostind discursul de la Clermont (1095). Reconstituire artistică modernă realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.
Introducere
La 27 noiembrie 1095, în cadrul Conciliului de la Clermont, desfășurat în centrul Franței, papa Urban al II-lea a rostit unul dintre cele mai influente discursuri din istoria Evului Mediu. Prin acest apel, suveranul pontif i-a îndemnat pe creștinii occidentali să vină în ajutorul creștinilor din Imperiul Bizantin, confruntați cu expansiunea turcilor selgiucizi, și să elibereze Locurile Sfinte aflate sub stăpânire musulmană. Discursul a marcat începutul Primei Cruciade (1096–1099), o expediție militară care avea să schimbe profund relațiile dintre Europa occidentală, Bizanț și lumea islamică.
Textul prezentat mai jos nu reprezintă o transcriere directă a discursului. Niciuna dintre versiunile păstrate nu a fost redactată în momentul rostirii sale. Relatarea aparține lui Fulcher de Chartres, cleric care a participat la conciliu și care a consemnat evenimentul câțiva ani mai târziu. Istoricii consideră această versiune una dintre cele mai credibile surse privind mesajul transmis de Urban al II-lea.
Discursul este important nu doar pentru apelul la cruciadă, ci și pentru modul în care reflectă preocupările societății occidentale de la sfârșitul secolului al XI-lea. În prima parte, papa condamnă violențele, jafurile și războaiele private care afectau creștinătatea apuseană și reafirmă idealurile mișcărilor „Pacea lui Dumnezeu” și „Armistițiul lui Dumnezeu”, inițiative ale Bisericii menite să limiteze conflictele dintre nobili. În partea a doua, el propune redirecționarea energiei militare a cavalerilor către un obiectiv comun: apărarea creștinilor din Orient și lupta împotriva necredincioșilor.
Pentru istorici, discursul de la Clermont ilustrează transformarea conceptului de război în gândirea medievală. Dacă tradiția creștină privilegiase idealul păcii, Urban al II-lea a prezentat participarea la cruciadă drept o faptă meritorie din punct de vedere religios, promițând iertarea păcatelor celor care își pierdeau viața în această misiune. Astfel, războiul a fost integrat într-un cadru spiritual și a devenit, în ochii multor contemporani, o formă de slujire a lui Dumnezeu.
Discursul de la Clermont rămâne unul dintre documentele fundamentale pentru înțelegerea mentalităților, valorilor și conflictelor lumii medievale.
Discursul
„Preaiubiți frați, constrâns de necesitate, eu, Urban, prin îngăduința lui Dumnezeu episcop suprem și întâistătător al întregii lumi, am venit în aceste părți ca sol al unei porunci divine către voi, slujitorii lui Dumnezeu. Nădăjduiam să vă găsesc la fel de credincioși și de plini de râvnă în slujirea lui Dumnezeu precum credeam că sunteți. Dar dacă se află în voi vreo strâmbătate sau vreo abatere de la legea lui Dumnezeu, cu ajutorul divin voi face tot ce îmi stă în putere pentru a o îndepărta. Căci Dumnezeu v-a rânduit administratori ai casei Sale, spre a o sluji. Fericiți veți fi dacă El vă va găsi credincioși în această slujire.
Sunteți numiți păstori; aveți grijă să nu vă purtați ca niște simbriași. Fiți adevărați păstori, având mereu toiagul în mâini. Nu dormiți, ci păziți din toate părțile turma încredințată vouă. Dacă, din nepăsare ori neglijență, un lup răpește una dintre oile voastre, veți pierde cu siguranță răsplata pregătită pentru voi la Dumnezeu. Iar după ce veți fi fost aspru mustrați de remușcările pentru greșelile voastre, veți fi copleșiți în iad, lăcașul morții.
Căci, după Evanghelie, voi sunteți sarea pământului (Matei 5:13). Dar dacă nu vă împliniți datoria, cu ce va mai fi sărat pământul? O, cât de mare este nevoia acestei sărări! Este într-adevăr necesar să îndreptați, cu sarea înțelepciunii, acest popor nechibzuit, atât de devotat plăcerilor acestei lumi, pentru ca Domnul, atunci când va voi să-i vorbească, să nu-i găsească putreziți de păcate, nesărați și urât mirositori.
Dacă El va găsi în ei viermi, adică păcate, din pricina neglijenței voastre, va porunci ca ei, nevrednici fiind, să fie aruncați în adâncul necurăției. Și, pentru că nu veți putea să-I restituiți marea Sa pierdere, cu siguranță vă va osândi și vă va izgoni din prezența Sa iubitoare.
Dar cel care aplică această sare trebuie să fie înțelept, prevăzător, cumpătat, învățat, pașnic, vigilent, evlavios, drept, echitabil și curat. Cum poate cel neștiutor să-i învețe pe alții? Cum poate cel desfrânat să-i facă pe alții cumpătați? Cum poate cel necurat să-i facă pe alții curați? Dacă cineva urăște pacea, cum îi poate face pe alții pașnici? Sau dacă și-a murdărit mâinile prin fapte josnice, cum poate curăța necurăția altuia?
Citim, de asemenea, că dacă un orb conduce un alt orb, amândoi vor cădea în groapă (Matei 15:14). De aceea, îndreptați-vă mai întâi pe voi înșivă, pentru ca, fiind fără vină, să-i puteți îndrepta pe cei aflați sub autoritatea voastră.
Dacă doriți să fiți prietenii lui Dumnezeu, faceți cu bucurie lucrurile despre care știți că Îi sunt plăcute. Trebuie mai ales ca toate chestiunile care privesc Biserica să fie conduse după legea Bisericii. Vegheați ca simonia să nu prindă rădăcini între voi, pentru ca atât cei care cumpără, cât și cei care vând funcții ecleziastice să nu fie loviți cu biciul Domnului și alungați în locul pieirii și al confuziei.
Păstrați Biserica și clerul, în toate treptele sale, deplin libere de puterea laică. Aveți grijă ca zeciuielile datorate lui Dumnezeu să fie plătite cu credincioșie din toate roadele pământului; să nu fie vândute și nici reținute. Dacă cineva capturează un episcop, să fie tratat ca proscris. Dacă cineva capturează ori jefuiește călugări, clerici, călugărițe, slujitorii lor, pelerini sau negustori, să fie anatema. Tâlharii, incendiatorii și toți complicii lor să fie excluși din Biserică și anatemizați.
Dacă omul care nu oferă o parte din bunurile sale ca milostenie este pedepsit cu osânda iadului, cu cât mai aspru trebuie pedepsit cel care răpește bunurile altuia? Astfel s-a întâmplat și cu bogatul din Evanghelie (Luca 16:19): el nu a fost pedepsit pentru că ar fi furat bunurile altuia, ci pentru că nu a folosit cum se cuvine ceea ce îi aparținea.
Ați văzut de multă vreme marea dezordine din lume cauzată de aceste nelegiuiri. În unele dintre provinciile voastre, după cum mi s-a spus, situația este atât de gravă, iar aplicarea dreptății atât de slabă, încât cu greu mai poate cineva să meargă pe drum ziua sau noaptea fără să fie atacat de tâlhari; iar fie acasă, fie în călătorie, omul riscă să fie jefuit prin forță sau înșelăciune.
De aceea este necesar să fie reînnoit armistițiul, așa cum este numit în mod obișnuit, proclamat odinioară de sfinții noștri părinți. Vă îndemn și vă cer ca fiecare dintre voi să se străduiască să facă respectat acest armistițiu în dieceza sa. Iar dacă cineva, din lăcomie sau trufie, îl va încălca, prin autoritatea lui Dumnezeu și cu aprobarea acestui conciliu să fie anatema.”
După ce aceste și alte chestiuni au fost rezolvate, toți cei prezenți, cler și popor, au mulțumit lui Dumnezeu și au aprobat propunerea papei. Ei au promis cu credincioșie să respecte hotărârile adoptate.
Atunci papa a spus că într-o altă parte a lumii creștinătatea suferea de o stare de lucruri și mai gravă decât cea tocmai descrisă:
„Deși, fii ai lui Dumnezeu, ați făgăduit mai ferm ca niciodată să păstrați pacea între voi și să apărați drepturile Bisericii, vă mai rămâne încă o lucrare însemnată de împlinit. Întăriți de îndreptarea divină, trebuie să vă îndreptați puterea spre o altă problemă care vă privește atât pe voi, cât și pe Dumnezeu.
Frații voștri care trăiesc în Răsărit au nevoie grabnică de ajutorul vostru și trebuie să le oferiți sprijinul care le-a fost făgăduit de atâtea ori. După cum mulți dintre voi ați auzit, turcii și arabii i-au atacat și au cucerit teritoriul Romaniei (Imperiul Bizantin) până la țărmul Mării Mediterane și al Hellespontului, numit Brațul Sfântului Gheorghe.
Ei au ocupat tot mai multe dintre ținuturile creștinilor și i-au învins în șapte bătălii. Au ucis și au luat captivi pe mulți, au distrus biserici și au devastat imperiul. Dacă îi veți lăsa să continue astfel încă o vreme, credincioșii lui Dumnezeu vor fi și mai mult loviți de ei.
De aceea, eu – sau mai degrabă Domnul – vă implor, ca vestitori ai lui Hristos, să faceți cunoscut acest lucru pretutindeni și să convingeți oameni de orice rang, pedestrași și cavaleri, săraci și bogați, să aducă fără întârziere ajutor acestor creștini și să izgonească acest neam ticălos din ținuturile prietenilor noștri. Ceea ce spun celor prezenți este destinat și celor absenți. Mai mult, Hristos Însuși poruncește aceasta.
Toți cei care vor muri pe drum, fie pe uscat, fie pe mare, ori în luptă împotriva păgânilor, vor primi îndată iertarea păcatelor. Aceasta le-o acord prin puterea lui Dumnezeu cu care sunt învestit.
Ce rușine ar fi ca un neam atât de disprețuit și de josnic, care se închină demonilor, să biruie un popor care are credința în Dumnezeul atotputernic și este slăvit prin numele lui Hristos! Cu ce mustrări ne va copleși Domnul dacă nu îi ajutați pe cei care, asemenea nouă, mărturisesc religia creștină!
Cei care au fost obișnuiți să poarte războaie private și nedrepte împotriva credincioșilor să pornească acum împotriva necredincioșilor și să ducă la capăt, prin victorie, acest război care ar fi trebuit început cu mult timp în urmă. Cei care au fost multă vreme tâlhari să devină acum cavaleri. Cei care s-au luptat împotriva fraților și rudelor lor să lupte acum, așa cum se cuvine, împotriva barbarilor. Cei care au slujit ca mercenari pentru o plată măruntă să dobândească acum răsplata veșnică. Cei care și-au istovit trupul și sufletul să muncească acum pentru o dublă onoare.
Iată: de o parte vor fi cei săraci și împovărați, de cealaltă cei bogați; de o parte dușmanii Domnului, de cealaltă prietenii Lui. Cei care pleacă să nu amâne călătoria, ci să-și arendeze pământurile și să strângă banii necesari cheltuielilor. Iar de îndată ce iarna va trece și va veni primăvara, să pornească plini de zel la drum, avându-L pe Dumnezeu drept călăuză.”
Date despre sursă:
Autor: Fulcher de Chartres (cca. 1059–1127)
Lucrare: Historia Hierosolymitana
Redactare: începutul secolului al XII-lea
Tipul sursei: sursă narativă medievală
Citește și:
