Caligula

Claudius (41-54 d.H.) – împăratul ales de praetorieni

de

„Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele și, curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare, numindu-l împărat. Apoi l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică și, pentru că sclavii de la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)

Caligula (37-41 d.H.) – nebun sau victimă a posterității?

de

„Gaius și-a revărsat smintita lui cruzime nu numai asupra iudeilor care locuiau în Ierusalim și în ținuturile megieșe, ci și împotriva tuturor celor care cutreierau pământul și mările, de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman, umplându-l cu nenumărate nenorociri de care nu mai auzise nimeni până atunci. […] Aducea cavalerilor înjosiri și-i îndepărta din funcțiile lor, îi priva de viață și bani, țelul urmărit prin uciderea lor fiind, de regulă, jefuirea averilor pe care le dețineau. Vizita adesea mai ales templul lui Jupiter, denumit Capitolinul, cel mai vestit dintre toate sanctuarele, cutezând să se proclame fratele lui Jupiter. Și alte fapte ale sale dovedeau că era aproape nebun.” (Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. II, p. 495)

error: Content is protected !!