Cuprins:
Notă: Imaginea a fost generată cu ajutorul inteligenței artificiale și are un caracter ilustrativ. Reprezentarea nu este 100% fidelă din punct de vedere istoric.
Textul original
L’Alliance conclue entre l’Allemagne, l’Autriche-Hongrie et l’Italie n’avait d’après les déclarations mêmes des Gouvernements, qu’un caractère essentiellement conservateur et défensiv. Son objet principal était de garantie les pays alliés contre toute attaque du dehors et de consolider l’état de choses créé par les Traités antérieurs. C’était dans le désir d’accorder sa politique à ces tendamces pacifiques que la Roumanie se joignait à cette Alliance.
Vouée à l’oeuvre de sa reconstitution intérieure et fidèle à sa ferme résolution de demeurer dans la région du bas – Danube un élément d’ordre et d’équilibre, la Roumanie n’a cessé de contribuer au maintien de la paix dans Balkans. Les dernières guerres balkaniques, en détruisant le statu-quo lui ont imposé une nouvelle ligne de conduite. Son intervention a hâté la paix et a retabli l’équilibre; elle s’est contentée pour elle-meme d’une rectification de frontière qui lui donnait plus de rureté contre une agression et qui en même temps réparait l’injustice comise à son détriment au Congrès de Berlin. Mais, dans la poursuite de ce but, la Roumanie a eu la déception de constater qu’elle n’avait pas rencontré auprès du Cabinet de Vienne l’attitude à laquelle elle était en droit de s’attendre.
Lorsque la guerre actuelle a éclaté, la Roumanie, ainsi que l’avait fait l’Italie, a décline de s’associer à la déclaration de guerre de l’Autriche-Hongrie, don’t elle n’avait pas été prévénue par le Cabinet de Vienne. Au printemps de 1915 l’Italie déclarait la guerre à l’Autriche-Hongrie: la Triple-Alliance n’existait plus. Les raisons qui avaient détérminé l’adjonction de la Roumanie à ce système politique disparaissaient en même temps. Au lieu d’un groupement d’Etats cherchant par des efforts communs à travailler d’accord pour assurer la paix et la conservation des situations de fait et le droit créés par les traités, on se trouvait en présence de Puissances se faisant la guerre précisément dans le but d’arriver à transformer de fond en comble les anciens arrangements qui avaient servi de base à leur Traite d’Alliance. Ces profonds changements étaient pour la Roumanie une preuve évidente que le but qu’elle avait pour suivi en s’adjoiquant à la Triple-Alliance ne pouvait plus être atteint et qu’elle devait diriger ses vues et ses efforts vers des voies nouvelles; d’autant plus que l’oeuvre entreprise par l’Autriche-Hongrie prenait un caractère menaçant pour les intéréts essentiels de la Roumanie ainsi que pour ses aspirations nationales plus légitimes.
En présence d’une modification aussi radicale de la situation créé entre la Monarchie Austro-Hongroise et la Roumanie; cette dernière a repris sa liberté d’action.
La neutralité que le Gouvernement Royal s’est imposée, à la suite d’une déclaration de guerre faite en dehors de sa volonté et contraire à ses intérêts, avait été adoptée en première ligne à la suite des assurances données au début par le Gouvernement Impérial et Royal que la Monarchie, en déclarant la guerre à la Serbie, n’avait pas été inspirée par un esprit de conquête et qu’elle ne pour suivant en aucune façom des acquisition territoriales. Ces assurances ne se sont pas réalisées.
Auhourd’hui nous nous trouvons devant des situation de fait d’où peuvent sortir de grandes transformations territoriales et les changements politiques de nature à constituer une grave menace pour la sûreté et l’avenir de la Roumanie. L’oeuvre de paix que la Roumanie, fidèle à l’esprit de la Triple Alliance, avait essayé d’accomplir, a été ainsi rendue stérile par ceux – la mêmes qui étaient aprélés à l’appuyer et à la défendre.
En adhérant en 1883 au groupe de Puissacnces Centrales, la Roumanie, loin d’oublier les liens de sang qui unissaient les populations du Royaume aux Roumains, sujets de la Monarchie Austro-Hongroise, avait vu dans les rapports d’amitié et d’alliance qui s’étaient établis entre les trois grandes Puissances, un gage précieux pour sa tranquilité intérieure aussi bien que pour l’mélioration du sort des Roumains de l’Autriche-Hongrie. En effet l’Allemagne et l’Italie qui avaient reconstitué Leurs Etats sur la base du principe de nationalité ne pouvaient pas ne pas reconnaître la légitimité sur lequel reposait leur propre existence. Quant à l’Autriche-Hongrie, elle trouvait dans les relations amicales qui s’établissaient entre elle et le Royaúme de Roumanie les assurances pour sa tranquilité tant â l’intérieur qu’à nos frontières communes; car elle n’était pas sans savoir à quel point le mécontentement de la population roumaine se répercutait chez nous, menaçant à chaque instant de troubler les bons rapports entre les deux Etats.
L’espoir que nous avions fondé à ce point de vue sur notre adhésion à la Triple-Alliance a été trompé. Pendant une période de plus de trente ans, les Roumains de la Monarchie non seulement n’ont jamais vu introduire une réforme de nature à leur donner même un semblant de satisfaction, mais ils ont au contraire été traités comme une race inférieure et condamnés à subir l’oppression d’un élément étranger qui ne constitue qu’une minorité au milieu des nationalités diverses don’t se compose l’Etat Austro-Hongrois. Toutes les injustices qu’on faisait ainsi subir à nos frères ont entretenu entre notre pays et la Monarchie un état continu d’animosité que les Gouvernements du Royaume n’arrivaient à apaiser qu’au prix de grandes difficultés et de nombreux sacrifices.
Lorsque la guerre actuelle a éclaté, on pouvait espérer que le Gouvernement Austro-Hongrois, tout au moins à la dernière heure, finirait par se convaincre de la nécessité urgente de faire cesser cette injustice qui mettait en danger non seulement nos relations d’amitié, mais même les rapports normaux qui doivent exister entre des Etats voisins.
Deux années de guerre, pendant lesquelles la Roumanie a conservé la neutralité, ont prouvé que l’Autriche-Hongrie, hostile à toute réforme intérieure pouvant rendre meilleure la vie des peuples qu’elle gouverne, s’est montrée ausssi prompte à les sacrifier qu’impuissante à les défendre contre les attaques extérieures.
La guerre à laquelle prend part presque toute l’Europe met en discussion les plus graves problèmes touchant au développement national et à l’existence même des Etats; la Roumanie, mue par le désir de contribuer à hâter la fin du conflict et sous l’empire de la nécessité de sauvegarder ses intérêts de race, se voit forcée d’entrer en ligne à côté de ceux qui peuvent lui assurer la réalisation de son unité nationale.
Pour ces raisons elle se considère, dès ce moment, en état de guerre avec l’Autriche-Hongrie.
14/27 august 1916
p. conformitate
ss. indescifrabil
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Regală – Oficiale, dosar 19/1916, f. 1-2.
Traducerea în limba română
Alianța încheiată între Germania, Austro-Ungaria și Italia nu avea, potrivit chiar declarațiilor guvernelor, decât un caracter esențialmente conservator și defensiv. Scopul său principal era de a garanta țările aliate împotriva oricărui atac din exterior și de a consolida situația creată prin tratatele anterioare. Dorind să-și adapteze politica acestor tendințe pașnice, România s-a alăturat acestei Alianțe.
Consacrată operei sale de reconstrucție internă și fidelă hotărârii sale ferme de a rămâne, în regiunea Dunării de Jos, un element de ordine și echilibru, România nu a încetat să contribuie la menținerea păcii în Balcani. Ultimele războaie balcanice, prin distrugerea statu-quo-ului, i-au impus o nouă linie de conduită. Intervenția sa a grăbit pacea și a restabilit echilibrul; pentru ea însăși, s-a mulțumit cu o rectificare de frontieră care îi oferea o mai mare siguranță împotriva unei agresiuni și care, în același timp, repara nedreptatea comisă în detrimentul său la Congresul de la Berlin. Dar, urmărind acest scop, România a avut dezamăgirea de a constata că nu a întâlnit din partea Cabinetului de la Viena atitudinea la care era îndreptățită să se aștepte.
Atunci când a izbucnit războiul actual, România, asemenea Italiei, a refuzat să se asocieze declarației de război a Austro-Ungariei, despre care Cabinetul de la Viena nu o informase în prealabil. În primăvara anului 1915, Italia a declarat război Austro-Ungariei: Tripla Alianță nu mai exista. Motivele care determinaseră aderarea României la acest sistem politic dispăreau în același timp. În locul unui grup de state care, prin eforturi comune, urmăreau să acționeze concertat pentru asigurarea păcii și conservarea situațiilor de fapt și a drepturilor create prin tratate, ne găseam în fața unor Puteri care își purtau război tocmai în scopul de a transforma din temelii vechile aranjamente care serviseră drept bază Tratatului lor de Alianță. Aceste schimbări profunde constituiau pentru România o dovadă evidentă că scopul pe care îl urmărise prin aderarea la Tripla Alianță nu mai putea fi atins și că trebuia să-și îndrepte vederile și eforturile pe căi noi; cu atât mai mult cu cât acțiunea întreprinsă de Austro-Ungaria căpăta un caracter amenințător pentru interesele esențiale ale României, precum și pentru cele mai legitime aspirații naționale ale sale.
În fața unei modificări atât de radicale a situației create între Monarhia Austro-Ungară și România, aceasta din urmă și-a recăpătat libertatea de acțiune.
Neutralitatea pe care Guvernul Regal și-o impusese, în urma unei declarații de război făcute împotriva voinței sale și contrare intereselor sale, fusese adoptată, în primul rând, ca urmare a asigurărilor date la început de Guvernul Imperial și Regal, potrivit cărora Monarhia, declarând război Serbiei, nu fusese animată de un spirit de cucerire și că nu urmărea în niciun fel achiziții teritoriale. Aceste asigurări nu s-au realizat.
Astăzi ne aflăm în fața unor situații de fapt din care pot rezulta mari transformări teritoriale și schimbări politice de natură să constituie o gravă amenințare pentru siguranța și viitorul României. Opera de pace pe care România, fidelă spiritului Triplei Alianțe, încercase să o îndeplinească a fost astfel zădărnicită tocmai de cei care erau chemați să o sprijine și să o apere.
Aderând, în 1883, la grupul Puterilor Centrale, România, departe de a uita legăturile de sânge care uneau populațiile Regatului cu românii, supuși ai Monarhiei Austro-Ungare, văzuse în relațiile de prietenie și alianță stabilite între cele trei mari Puteri o garanție prețioasă atât pentru liniștea sa internă, cât și pentru îmbunătățirea situației românilor din Austro-Ungaria. Într-adevăr, Germania și Italia, care își reconstruiseră statele pe baza principiului naționalităților, nu puteau să nu recunoască legitimitatea principiului pe care se întemeia propria lor existență. Cât despre Austro-Ungaria, aceasta găsea în relațiile amicale care se stabileau între ea și Regatul României garanții pentru liniștea sa atât în interior, cât și la frontierele noastre comune; căci nu putea să nu știe în ce măsură nemulțumirea populației românești se repercuta la noi, amenințând în fiecare clipă să tulbure bunele relații dintre cele două state.
Speranța pe care ne-o întemeiasem, din acest punct de vedere, pe aderarea noastră la Tripla Alianță a fost înșelată. Timp de peste treizeci de ani, românii din Monarhie nu numai că nu au văzut introdusă nicio reformă de natură să le ofere măcar aparența unei satisfacții, ci, dimpotrivă, au fost tratați ca o rasă inferioară și condamnați să suporte opresiunea unui element străin care nu constituie decât o minoritate în mijlocul diverselor naționalități din care este alcătuit statul austro-ungar. Toate nedreptățile pe care le sufereau astfel frații noștri au întreținut între țara noastră și Monarhie o stare continuă de animozitate, pe care guvernele Regatului nu reușeau să o calmeze decât cu prețul unor mari dificultăți și al numeroaselor sacrificii.
Atunci când a izbucnit războiul actual, se putea spera că Guvernul Austro-Ungar, cel puțin în ultima clipă, va ajunge să se convingă de necesitatea urgentă de a pune capăt acestei nedreptăți, care punea în pericol nu numai relațiile noastre de prietenie, ci chiar și relațiile normale care trebuie să existe între state vecine.
Doi ani de război, în timpul cărora România și-a păstrat neutralitatea, au dovedit că Austro-Ungaria, ostilă oricărei reforme interne care ar fi putut îmbunătăți viața popoarelor pe care le guverna, s-a arătat la fel de promptă în a le sacrifica pe cât de neputincioasă în a le apăra împotriva atacurilor externe.
Războiul la care ia parte aproape întreaga Europă pune în discuție cele mai grave probleme privind dezvoltarea națională și însăși existența statelor; România, animată de dorința de a contribui la grăbirea sfârșitului conflictului și supusă necesității de a-și apăra interesele de neam, se vede obligată să intre în luptă alături de cei care îi pot asigura realizarea unității sale naționale.
Pentru aceste motive, ea se consideră, începând din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria.
14/27 august 1916
Pentru conformitate
ss. indescifrabil
Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Casa Regală – Oficiale, dosar 19/1916, f. 1–2.
Vezi și:
