Gheorghe-Florin Ghețău

Augustus (27 î.H. – 14 d.H.) și nașterea Imperiului Roman

de

Roma este unul dintre acele orașe care nu duc lipsă de turiști. Cohorte de străini vin să-și lărgească orizontul cultural sub vraja „Cetății eterne”. Printre monumentele vizitate de pelerinii secolului XXI se numără și Mausoleul lui Augustus. Situat pe celebrul Câmp al lui Marte, lângă Tibru, acesta are un diametru de 90 de metri și o înălțime de 46. Șapte cercuri concentrice, ridicate din cărămizi, sunt străpunse de un coridor care merge până-n inima monumentalei construcții. Acesta duce într-o cameră ridicată pentru a adăposti urnele funerare din aur ale primei dinastii imperiale din Roma antică, dinastia Iulia-Claudia.

Războaiele punice

de

În istoria antică, puține conflicte au avut consecințe atât de profunde precum războaiele punice, seria de confruntări dintre Roma și Cartagina care au decis destinul lumii mediteraneene. Desfășurate între anii 264 și 146 î.H., cele trei războaie punice au opus două state cu ambiții uriașe, modele politice diferite și interese economice incompatibile. Victoria finală a Romei nu a însemnat doar distrugerea Cartaginei, ci și începutul dominației romane asupra Mediteranei.

Cum trebuie scrisă istoria

de

Acest dialog imaginar este menit să evidenţieze câteva particularităţi ale istoriei, puţin cunoscute publicului larg şi, implicit, neavizat. Se spun multe enormităţi despre istorie de către cei care o cunosc mai puţin. Pe de altă parte, se scriu multe aberaţii de către cei care pretind că sunt istorici. Aceste false pretenţii au fost demontate cu multe secole în urmă de către marele gânditor roman Lucian din Samosata (c. 120-194 d.H.). Deci ce metodă mai bună de a prezenta particularităţile istoriei decât un dialog cu însuşi Lucian din Samosata. Întrucât nu-mi sunt familiare şedinţele spiritiste, răspunsurile interlocutorului meu sunt extrase din arhicunoscuta sa lucrare „Cum trebuie scrisă istoria”. Citatele din această operă sunt marcate cu ghilimele şi caractere cursive. Sper că multitudinea de detractori ai istoriei va înţelege o dată pentru totdeauna rolul şi importanţa ştiinţei istorice.

Manifestul unui profesor oarecare

de

Pe 9 iunie 2023 am fost unul dintre miile de cadre didactice care au mărșăluit în București, de la Palatul Victoria până la Palatul Cotroceni. Un chip între chipuri, un gând între gânduri, o șoaptă între șoapte, profesor între profesori — a fost minunat cum am despicat împreună arșița indiferenței lor. A fost unul dintre cele mai înălțătoare momente ale carierei mele de profesor: să fiu alături de colegii mei, de intelectualii acestei țări, într-o întreprindere care urmărea un singur scop — recâștigarea demnității pentru o profesie supusă unui lung șir de umilințe, de către cleptocrații care-și spun cu emfază „clasă politică”, de circa 36 de ani, deja.

Hannibal Barca – strategul care a zguduit Roma

de

Hannibal Barca rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale istoriei militare antice. Născut în jurul anului 247 î.H. în Cartagina, el a fost fiul generalului Hamilcar Barca, de la care a moștenit nu doar ambiția, ci și ostilitatea profundă față de Roma. Numele său este strâns legat de cel de-al Doilea Război Punic (218–201 î.H.), un conflict decisiv pentru supremația în bazinul mediteranean.

Bătălia de la Mărășești

de

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat între 24 iulie/6 august 1917 și 21 august/3 septembrie 1917, pe direcția strategică Focșani–Mărășești–valea Siretului, reprezentând punctul culminant al campaniei din vara anului 1917 pe frontul românesc. Ea a fost declanșată de ofensiva Puterilor Centrale, care urmărea străpungerea frontului româno-rus, ocuparea Moldovei și scoaterea României din război. În pofida presiunii exercitate de Armata a 9-a germană, adversarul direct principal al românilor și rușilor, apărarea organizată de trupele româno-ruse a reușit să oprească ofensiva și să stabilizeze frontul.

A trădat România Germania în 1944?

de

Obiceiul de a ne pune cenușă în cap pare a fi o constantă românească. Aceasta se manifestă cu deosebită acuitate în ceea ce privește istoria. Astfel, trecutul este adesea prezentat ca un lung șir de umilințe și trădări. Suntem incapabili, se pare, să găsim un minim echilibru în felul în care ne raportăm la propria istorie.

De pildă, actul de la 23 august 1944 suscită încă pasiuni. Pentru o persoană care chiar vrea să afle adevărul, lucrurile nu sunt nici absconse, nici deosebit de controversate. Părăsirea parteneriatului militar cu Germania nazistă a fost un act firesc și justificat de context. Cu toate acestea, persistă în spațiul public — și uneori chiar în discursul istoric — ideea că România ar fi „trădat” Germania.

error: Content is protected !!