Aducem istoria mai aproape.
După 1989, în istoriografia românească s-a vorbit despre o comparaţie între România şi Finlanda, în ceea ce priveşte acţiunile celor două ţări în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Scopul – nedeclarat – al comparaţiei viza evidenţierea eroismului, tenacităţii şi inteligenţei de care au dat dovadă finlandezii, în opoziţie cu românii, care nu au … Citește mai mult
Obiceiul de a ne pune cenușă în cap pare a fi o constantă românească. Aceasta se manifestă cu deosebită acuitate în ceea ce privește istoria. Astfel, trecutul este adesea prezentat ca un lung șir de umilințe și trădări. Suntem incapabili, se pare, să găsim un minim echilibru în felul în care ne raportăm la propria istorie.
De pildă, actul de la 23 august 1944 suscită încă pasiuni. Pentru o persoană care chiar vrea să afle adevărul, lucrurile nu sunt nici absconse, nici deosebit de controversate. Părăsirea parteneriatului militar cu Germania nazistă a fost un act firesc și justificat de context. Cu toate acestea, persistă în spațiul public — și uneori chiar în discursul istoric — ideea că România ar fi „trădat” Germania.