De ce ajung democrațiile la război: adevăruri incomode din istoria SUA

de

În data de 7 decembrie 1941, la ora 7:48, primul val de avioane japoneze s-a abătut asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor, din Insulele Hawaii. Rezultatul acestui atac a fost scoaterea temporară/definitivă din luptă a unei părți importante a flotei americane din Pacific, în special a cuirasatelor, și intrarea S.U.A. în al Doilea Război Mondial. Japonia a inițiat „Operațiunea Hawaii” (mai exact, Operațiunea Z), întrucât, în perioada 1940–1941, Statele Unite au pus în practică un embargo care viza, mai ales, exporturile de petrol către Imperiul nipon. În condițiile în care Japonia era dependentă de importurile de petrol și privea cu îngrijorare întărirea militară a S.U.A. în Filipine și Hawaii, putem spune că tensiunile dintre cele două state au atins un nivel critic. Totuși, aceste tensiuni nu justifică atacul preventiv realizat fără o declarație formală de război. Președintele Franklin Delano Roosevelt a numit atacul de la Pearl Harbor „ziua infamiei” și a declarat război Japoniei.

Când loialitatea cedează: anatomia trădării în istoria românilor

de

Trădarea este un tip de comportament uman întâlnit pretutindeni, în toate epocile istorice. Priviţi cu satisfacţie şi neîncredere de beneficiarii trădării sau cu ură şi, uneori, cu clemenţă de victimele trădării, trădătorii au scris pagini scandalos de interesante în trecutul omenirii. Evident, nici istoria noastră nu a fost ocolită de asemenea incidente, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Claudius (41-54 d.H.) – împăratul ales de praetorieni

de

„Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele și, curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare, numindu-l împărat. Apoi l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică și, pentru că sclavii de la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)

Caligula (37-41 d.H.) – nebun sau victimă a posterității?

de

„Gaius și-a revărsat smintita lui cruzime nu numai asupra iudeilor care locuiau în Ierusalim și în ținuturile megieșe, ci și împotriva tuturor celor care cutreierau pământul și mările, de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman, umplându-l cu nenumărate nenorociri de care nu mai auzise nimeni până atunci. […] Aducea cavalerilor înjosiri și-i îndepărta din funcțiile lor, îi priva de viață și bani, țelul urmărit prin uciderea lor fiind, de regulă, jefuirea averilor pe care le dețineau. Vizita adesea mai ales templul lui Jupiter, denumit Capitolinul, cel mai vestit dintre toate sanctuarele, cutezând să se proclame fratele lui Jupiter. Și alte fapte ale sale dovedeau că era aproape nebun.” (Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. II, p. 495)

Tiberius (14-37 d.H.) și tribunalul posterității

de

„Poporul a fost copleșit de bucurie la vestea morții sale. Când a fost primită știrea, mulți au început să alerge prin oraș în toate direcțiile, unii dintre ei strigând: «Să-l aruncăm pe Tiberius în Tibru!»; alții spuneau: «Fie ca pământul, mama tuturor oamenilor, și zeii infernului să nu-i permită să se bucure de odihnă dincolo de moarte, ci să sufere alături de ticăloși.» Alții considerau că trupul său trebuie ștrangulat și aruncat pe treptele Gemoniene.” (Suetonius, p. 169)

Augustus (27 î.H. – 14 d.H.) și nașterea Imperiului Roman

de

Roma este unul dintre acele orașe care nu duc lipsă de turiști. Cohorte de străini vin să-și lărgească orizontul cultural sub vraja „Cetății eterne”. Printre monumentele vizitate de pelerinii secolului XXI se numără și Mausoleul lui Augustus. Situat pe celebrul Câmp al lui Marte, lângă Tibru, acesta are un diametru de 90 de metri și o înălțime de 46. Șapte cercuri concentrice, ridicate din cărămizi, sunt străpunse de un coridor care merge până-n inima monumentalei construcții. Acesta duce într-o cameră ridicată pentru a adăposti urnele funerare din aur ale primei dinastii imperiale din Roma antică, dinastia Iulia-Claudia.

Războaiele punice

de

În istoria antică, puține conflicte au avut consecințe atât de profunde precum războaiele punice, seria de confruntări dintre Roma și Cartagina care au decis destinul lumii mediteraneene. Desfășurate între anii 264 și 146 î.H., cele trei războaie punice au opus două state cu ambiții uriașe, modele politice diferite și interese economice incompatibile. Victoria finală a Romei nu a însemnat doar distrugerea Cartaginei, ci și începutul dominației romane asupra Mediteranei.

error:

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Primește cele mai noi lecții și resurse de istorie direct în căsuța de email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.