Principalele sisteme de datare din Antichitate și Evul Mediu

De-a lungul istoriei, diferite civilizații au folosit sisteme proprii pentru măsurarea timpului și datarea evenimentelor. Aceste calendare reflectau tradițiile religioase, politice și culturale ale fiecărei societăți. Iată câteva dintre cele mai importante sisteme de datare, prezentate în ordinea apariției lor.

1. Calendarul iudaic (Anno Mundi)

Calendarul iudaic numără anii de la momentul creației lumii, calculat pe baza textelor biblice. Potrivit cronologiei tradiționale evreiești, creația a avut loc în anul 3761 î.H.

Astfel, anul 1 al calendarului iudaic corespunde anului 3761 î.H. din calendarul utilizat astăzi. Calendarul este lunisolar, combinând ciclurile Lunii cu cele ale Soarelui și este folosit în continuare pentru sărbătorile religioase evreiești.

2. Datarea grecească după olimpiade

În lumea greacă antică, un sistem larg răspândit de datare era bazat pe Jocurile Olimpice. Prima Olimpiadă a avut loc în anul 776 î.H., iar fiecare olimpiadă reprezenta o perioadă de patru ani.

Evenimentele erau datate prin indicarea olimpiadei și a anului din cadrul acesteia. De exemplu, un eveniment putea fi plasat în al treilea an al celei de-a 50-a Olimpiade.

Acest sistem a fost utilizat de numeroși istorici greci pentru organizarea cronologiei.

3. Calendarul roman AUC (Ab Urbe Condita)

Romanii au folosit adesea sistemul Ab Urbe Condita („de la întemeierea Cetății”), referindu-se la întemeierea Romei.

Conform tradiției romane, Roma a fost fondată în anul 753 î.H. Prin urmare, anul 1 AUC corespunde anului 753 î.H.

De exemplu, anul 44 î.H., anul asasinării lui Caesar, corespunde aproximativ anului 710 AUC.

4. Era creștină (î.H. și d.H.)

Sistemul de datare folosit astăzi în cea mai mare parte a lumii a fost introdus în secolul al VI-lea de călugărul Dionysius Exiguus.

Acesta a propus numărarea anilor pornind de la nașterea lui Iisus Hristos. Astfel au apărut anii „după Hristos” (d.H.), iar pentru perioadele anterioare s-a folosit ulterior termenul „înainte de Hristos” (î.H.).

Deși cercetările moderne sugerează că nașterea lui Iisus a avut loc probabil cu câțiva ani înainte de anul 1, sistemul a devenit standard în Europa și ulterior în mare parte a lumii.

5. Calendarul bizantin

Imperiul Bizantin a utilizat un sistem de datare bazat tot pe creația lumii, însă cu un calcul diferit față de cel iudaic.

Potrivit cronologiei bizantine, lumea a fost creată în anul 5509 î.H. Astfel, anul 1 al erei bizantine corespundea anului 5509 î.H.

Acest sistem a fost utilizat în administrația și documentele oficiale ale Imperiului Bizantin și a rămas în uz în unele state ortodoxe până în epoca modernă.

6. Calendarul islamic (Hegira)

Calendarul islamic începe cu Hegira, migrarea profetului Muhammad de la Mecca la Medina, în anul 622 d.H.

Anul 1 al calendarului islamic corespunde anului 622 d.H. Calendarul este lunar și conține 12 luni bazate pe ciclurile Lunii.

Din cauza duratei sale mai scurte decât anul solar, sărbătorile islamice se deplasează treptat prin toate anotimpurile.

Concluzie

Sistemele de datare reflectă modul în care diferitele civilizații și-au înțeles trecutul și locul în istorie. Fie că porneau de la creația lumii, de la întemeierea unui oraș, de la desfășurarea unor competiții sportive sau de la un eveniment religios major, toate aceste calendare au avut rolul de a organiza timpul și de a oferi un reper comun pentru societățile care le-au utilizat.

În ce an suntem în alte calendare?

Introdu o dată și descoperă echivalentul ei în cinci dintre cele mai importante sisteme de datare folosite de-a lungul istoriei: calendarul iudaic, calendarul bizantin, calendarul islamic, era romană Ab Urbe Condita și cronologia greacă bazată pe olimpiade. Rezultatele pentru calendarele iudaic și islamic sunt aproximative, deoarece acestea folosesc reguli astronomice și religioase mai complexe decât calendarul gregorian.

Citește și:

Istoria codurilor secrete. Episodul XI: Mașina Enigma

ROMÂNIA – FINLANDA. O COMPARAŢIE CARE NU SE SUSŢINE

Ce este suveranitatea? Lecție pentru așa-zișii suveraniști și nu numai