Aducem istoria mai aproape.
Trădarea este un tip de comportament uman întâlnit pretutindeni, în toate epocile istorice. Priviţi cu satisfacţie şi neîncredere de beneficiarii trădării sau cu ură şi, uneori, cu clemenţă de victimele trădării, trădătorii au scris pagini scandalos de interesante în trecutul omenirii. Evident, nici istoria noastră nu a fost ocolită de asemenea incidente, după cum vom vedea în cele ce urmează.
„Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele și, curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare, numindu-l împărat. Apoi l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică și, pentru că sclavii de la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)
„Gaius și-a revărsat smintita lui cruzime nu numai asupra iudeilor care locuiau în Ierusalim și în ținuturile megieșe, ci și împotriva tuturor celor care cutreierau pământul și mările, de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman, umplându-l cu nenumărate nenorociri de care nu mai auzise nimeni până atunci. […] Aducea cavalerilor înjosiri și-i îndepărta din funcțiile lor, îi priva de viață și bani, țelul urmărit prin uciderea lor fiind, de regulă, jefuirea averilor pe care le dețineau. Vizita adesea mai ales templul lui Jupiter, denumit Capitolinul, cel mai vestit dintre toate sanctuarele, cutezând să se proclame fratele lui Jupiter. Și alte fapte ale sale dovedeau că era aproape nebun.” (Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. II, p. 495)
„Poporul a fost copleșit de bucurie la vestea morții sale. Când a fost primită știrea, mulți au început să alerge prin oraș în toate direcțiile, unii dintre ei strigând: «Să-l aruncăm pe Tiberius în Tibru!»; alții spuneau: «Fie ca pământul, mama tuturor oamenilor, și zeii infernului să nu-i permită să se bucure de odihnă dincolo de moarte, ci să sufere alături de ticăloși.» Alții considerau că trupul său trebuie ștrangulat și aruncat pe treptele Gemoniene.” (Suetonius, p. 169)
Roma este unul dintre acele orașe care nu duc lipsă de turiști. Cohorte de străini vin să-și lărgească orizontul cultural sub vraja „Cetății eterne”. Printre monumentele vizitate de pelerinii secolului XXI se numără și Mausoleul lui Augustus. Situat pe celebrul Câmp al lui Marte, lângă Tibru, acesta are un diametru de 90 de metri și o înălțime de 46. Șapte cercuri concentrice, ridicate din cărămizi, sunt străpunse de un coridor care merge până-n inima monumentalei construcții. Acesta duce într-o cameră ridicată pentru a adăposti urnele funerare din aur ale primei dinastii imperiale din Roma antică, dinastia Iulia-Claudia.
În istoria antică, puține conflicte au avut consecințe atât de profunde precum războaiele punice, seria de confruntări dintre Roma și Cartagina care au decis destinul lumii mediteraneene. Desfășurate între anii 264 și 146 î.H., cele trei războaie punice au opus două state cu ambiții uriașe, modele politice diferite și interese economice incompatibile. Victoria finală a Romei nu a însemnat doar distrugerea Cartaginei, ci și începutul dominației romane asupra Mediteranei.
Acest dialog imaginar este menit să evidenţieze câteva particularităţi ale istoriei, puţin cunoscute publicului larg şi, implicit, neavizat. Se spun multe enormităţi despre istorie de către cei care o cunosc mai puţin. Pe de altă parte, se scriu multe aberaţii de către cei care pretind că sunt istorici. Aceste false pretenţii au fost demontate cu multe secole în urmă de către marele gânditor roman Lucian din Samosata (c. 120-194 d.H.). Deci ce metodă mai bună de a prezenta particularităţile istoriei decât un dialog cu însuşi Lucian din Samosata. Întrucât nu-mi sunt familiare şedinţele spiritiste, răspunsurile interlocutorului meu sunt extrase din arhicunoscuta sa lucrare „Cum trebuie scrisă istoria”. Citatele din această operă sunt marcate cu ghilimele şi caractere cursive. Sper că multitudinea de detractori ai istoriei va înţelege o dată pentru totdeauna rolul şi importanţa ştiinţei istorice.