Antichitatea

Asasinarea lui Traian

de

Din moment ce am vorbit atât de mult despre geto-daci și romani și am pomenit porecla — sau, mai bine zis, supranumele — după care este cunoscută categoria admiratorilor fără rezerve ai geto-dacilor, aș vrea să pun în circulație și eu un termen: „dacofagi”, cu referire la cei care îi disprețuiesc pe „dacopați” și, pe cale de consecință, pe geto-daci. Dacă exaltata tabără pro-geto-daci are un nume, ar trebui să aibă unul și radicala tabără opusă. Cu alte cuvinte, „mâncătorii de geto-daci”. Așa ar fi corect.

Diversiunea moesiană este un succes

de

În ceea ce privește geto-dacii, România de astăzi cunoaște o fractură. Pe de o parte îi avem pe „dacopați”, care, deși sunt lipsiți de argumente solide, îi premăresc pe geto-daci și, nu de puține ori, lansează exagerări flagrante. De cealaltă parte, există un grup la fel de radical, al „raționaliștilor”, care îi desconsideră pe geto-daci și le bagatelizează rolul în istoria noastră. După cum cred că deja ai intuit, dragă cititorule, ambele tabere greșesc flagrant. Geto-dacii au creat o civilizație interesantă, pe care nu o putem compara cu cea greco-romană. Inferioritatea lor față de lumea mediteraneană nu reprezintă o noutate pentru nimeni. De fapt, multe dintre progresele geto-dacilor au fost realizate sub influența civilizatoare a spațiului mediteranean, transmisă prin intermediul coloniilor grecești din Dobrogea și nu numai. Totuși, dacă raportăm civilizația geto-dacă la celelalte civilizații europene din afara Imperiului Roman, constatăm că, în anumite privințe, geto-dacii erau superiori multor populații germanice contemporane.

Capul ce se pleacă….

de

În a doua jumătate a secolului I d.H., regatul geto-dac era mult mai puțin întins decât „imperiul” lui Burebista, dar mai bine închegat și mai apt pentru o confruntare cu romanii, care nu era nici inevitabilă, nici necesară. Romanii aveau talentul de a menține regate clientelare, state mai mult sau mai puțin controlate de către romani, dar care se bucurau de o oarecare libertate, precum și de protecția romanilor. Și aș vrea să menționez, în acest sens, Regatul Bosporan, situat în zona Strâmtorii Kerci, numită în antichitate Bosforul Cimmerian. Acest regat a fost legat de statul roman din sec. I î.H. până în sec. al IV-lea d.H. A rezistat așa de mult deoarece romanii au fost un factor ponderator și stabilizator în regiune.

Geto-dacii ajung la Pharsalos

de

În secolul I î.H., triburile geto-dace se unesc/sunt unite, creând un regat foarte întins. La baza acestei realizări stau acțiunile unei mari personalități, regele Burebista (82-44 î.H.). Cuvântul regat trebuie privit cu precauție, fiindcă un stat este compus din populație, teritoriu și, fapt extrem de important, instituții. E imposibil de știut ce fel de instituții avea statul lui Burebista, în cazul în care avea așa ceva. Cel mai probabil, statul lui Burebista era o uniune tribală ceva mai extinsă, fără o viață urbană și fără o administrație așa cum aveau romanii sau grecii. Nu știm nici măcar care era capitala sa, dacă a avut vreuna. E posibil să-și fi ales reședințele în funcție de necesitățile momentului.

Alexandru nu mai pleacă în Asia

de

La fel ca în cazul lui Ginghis-han, întemeietorul imperiului mongol, nu știm cu exactitate unde se află mormântul lui Alexandru cel Mare, cunoscut și drept Alexandru Macedon, una dintre cele mai fascinante personalități istorice. De-a lungul secolelor, numeroși învățați au încercat să identifice locul de odihnă veșnică al acestui ilustru comandant de oști. Însă știm cu certitudine că se află în Alexandria din Egipt, cel mai important și celebru dintre orașele întemeiate de Alexandru care au supraviețuit până în zilele noastre.

Darius, un „Mare Rege” răpus la Dunăre

de

„Acest text constituie primul capitol al lucrării în pregătire UCRONIA ROMÂNĂ. EXERCIȚII CONTRAFACTUALE. DAR DACĂ ISTORIA ROMÂNILOR AR FI DECURS ALTFEL?, semnată de Ghețău Gheorghe-Florin.” Fotografie: Ruinele palatului Tachara (Palatul lui Darius cel Mare) de la Persepolis. Sursa: Wikipedia. În cele ce urmează, vă voi vorbi de un eveniment care aproape a avut loc pe … Citește mai mult

Claudius (41-54 d.H.) – împăratul ales de praetorieni

de

„Fiind înspăimântat de haosul creat de moartea lui Caius, s-a ascuns după o perdea care servea drept ușă pentru un balcon. Un soldat, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, i-a observat picioarele și, curios să afle cine era, l-a scos din ascunzătoare. Soldatul l-a recunoscut imediat și i s-a aruncat la picioare, numindu-l împărat. Apoi l-a condus la camarazii săi, care erau furioși și nu știau ce ar trebui să facă. L-au pus într-o lectică și, pentru că sclavii de la palat au fugit, l-au cărat cu rândul, și așa l-au dus în tabăra lor.” (Suetonius, p. 215)

error: Content is protected !!